Între Victor şi Viktor

    În campaniile electorale, mai ales când acestea coincid cu perioade de criză economico-financiară, folosirea în interes personal şi de partid a temelor cu tentă naţionalistă este din păcate uzuală, nu doar la noi ci şi la „case” mai mari, în care democraţia se simte foarte bine. Atitudinea cea mai sănătoasă din partea politicienilor este evitarea retoricii inflamate şi inflamante. Cred, însă, că atare precauţie nu trebuie să însemne trecerea sub tăcere a unor evenimente care se petrec sub ochii noştri, o asemenea pasivitate putând să producă efectul de bumerang atât asupra politicienilor care s-au comportat anterior ca nişte jucători imposibil de (men)ţinut în interiorul terenului, chiar dacă depăşirea liniilor de demarcaţie a însemnat adesea încălcarea Constituţiei, cât şi asupra spectatorilor bulversaţi de nerespectarea regulilor de către unul sau altul dintre actorii politici de prim rang, fie ei români sau străini. Mă refer, desigur, la recenta vizită în România a preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, care, sfidând autorităţile de la Bucureşti, s-a implicat fără jenă în campania electorală a Partidului Civic Maghiar (PCM), un partid extremist, din care face parte şi personajul de tristă şi nemeritată notorietate, Csibi Barna.
Dacă Guvernul şi Parlamentul au reacţionat prompt prin vocile politicienilor care le conduc, preşedintele-jucător Traian Băsescu a tăcut mâlc, cu toate că în paralel duce lupte grele cu premierul Victor Ponta pentru „custodia” reprezentării României pe plan extern. Deşi la noi e foarte frecvent utilizată zicala potrivit căreia x sau y „a pierdut o foarte bună ocazie de a tăcea”, acum eu consider că nu era cazul ca dl Traian Băsescu, în calitatea sa de preşedinte al României, să intre în silentio stampa, din cauza prieteniei cu premierul ungar Viktor Orban sau, Doamne fereşte, din cine ştie ce alte pricini sau calcule mai mult sau mai puţin electorale. Şi când spun asta, mă gândesc la faptul că dl preşedinte Traian Băsescu avea la dispoziţie, ca pe un fel de pară mălăiaţă, raportul „Nations in Transit”, dat publicităţii miercuri de prestigioasa fundaţie „Freedom House”. Portrivit acestui raport, Ungaria şi Ucraina înregistrează un record negativ ca state central şi est-europene care au cunoscut cel mai mare declin democratic în ultimul an. Sub pretextul reformelor, liderii celor două ţări au încălcat sistematic principiile democraţiei. Ungaria este pe cale de a ieşi din categoria democraţiilor consolidate, în timp ce scorul Ucrainei este foarte aproape de nivelul de dinaintea Revoluţiei Portocalii. În Ungaria, combinaţia dintre lipsa unor tradiţii puternice a practicilor democratice şi reţelele de corupţie care s-au păstrat a determinat un nivel scăzut al încrederii publice şi condiţii economice precare, susţine raportul.
De altfel, Guvernul ungar a fost asiduu criticat de UE pentru limitările la adresa libertăţii mass-media prin intrarea în vigoare a controversatei legi a presei de la începutul acestui an. Şi dincolo de Ocean, secretarul de stat Hillary Clinton şi-a exprimat, într-o scrisoare trimisă premierului Viktor Orban, îngrijorările privind viitorul instituţiilor democratice în Ungaria.
Prin urmare, era suficient ca dl preşedinte Traian Băsescu să invoce aceste argumente servite pe tavă de „Freedom House” pentru a demonstra că acţiunile preşedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo, se înscriu între derapajele liderilor politici de la Budapesta care au speriat în acelaşi timp Europa şi America. Se pare însă că între Victor şi Viktor, dlui Băsescu i s-a părut mai frecventabil al doilea, pe care l-a şi primit la Cotroceni cu o săptămână în urmă, când acesta ar fi trebuit de fapt să aibă o întâlnire cu premierul Ponta, în contextul evenimentului „Prietenii Convergenţei”, organizat la Palatul Parlamentului. Se pare că n-a fost să fie… convergenţă.
Maria Lucia MUNTEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI