Sentinţă definitivă pentru Franco Guerini, italianul care a accidentat mortal doi motociclişti la Lancrăm
Închisoare cu suspendare şi 160.000 de euro daune civile şi materiale. Aceasta este pedeapsa hotărâtă de Judecătoria Sebeş la 10 ianuarie, a.c., şi confirmată printr-o sentinţă definitivă de Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul lui Franco Guerini, italianul care a accidentat mortal doi tineri aflaţi pe motocicletă, la Lancrăm, în martie 2011.
Instanţa Curţii de Apel a respins recursurile formulate de părţile civile şi societatea de asigurări, păstrând astfel sentinţa anterioară a Judecătoriei Sebeş.
La 21 martie, în jurul orei 18.35, albaiulienii Dragoş Moisin de 20 de ani şi Alexandru Pinter de 19 ani, în timp ce circulau regulamentar, pe DN1, în zona Lancrăm au fost practice spulberaţi de un autoturism, marca Opel, condus de cetăţeanul italian în vârstă de 57 de ani, Franco Guerini. Acesta a pătruns pe contrasens şi a intrat în plin într-o motocicletă care circula din sens opus şi pe care se aflau cei doi tineri.
În urma impactului extrem de violent, trupurile victimelor au fost proiectate peste 50 de metri prin aer, decedând pe loc. Motocicleta era condusă de Dragoş Moisin.
Italianul a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi obligat să plătească câte 30.000 de euro fiecărei dintre cele cinci părţi civile din dosar. De asemenea au mai fost fixate daune morale pentru familiile celor doi tineri morţi, în cuantum de 25.431 lei pentru rudele lui Alexandru Pinter şi 18.879 lei pentru rudele lui Dragoş Moisin.
Moartea celor doi tineri a generat un val de emoţie în rândul prietenilor, cunoscuţilor dar şi al multor oameni care au empatizat cu familiile victimelor, în urma tragicului accident. A fost postat chiar un montaj video, pe site-ul youtube, în memoria lui Dragoş şi a lui Alexandru.
Cazul tinerilor albaiulieni, morţi fără vină în timp ce se aflau pe şoselele din Alba, este unul dintre cele mai grave accidente, în care să fie implicaţi motociclişti, petrecute în ultimii ani la noi în judeţ.
foto: motocileta pe care se aflau cei toi tineri uşi în accident
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit
De la catedră la afacere cu roșii și flori în Rădești: Schimbarea radicală pe care a făcut-o un fost profesor din pasiune pentru grădinărit Grădinăritul este mai mult decât un hobby pentru mulți. Este o pasiune care le permite să se conecteze cu natura și să creeze spații pline de viață și frumusețe. Această activitate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale