Trei hoţi de locuinţe din Alba Iulia, prinşi de poliţiştii de investigaţii criminale
Un bărbat în vârstă de 50 ani, cunoscut cu antecedente penale, împreună cu doi minori de 16 ani şi respectiv de 15 ani, toţi cu domiciliul în Alba Iulia, au fost identificaţi vineri, 1 iunie, de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, drept autorii a două furturi săvârşite pe raza municipiului Alba Iulia cu doar o zi mai devreme.
Este vorba de spargerea unui garaj şi a unei cabane din cartierul Miceşti, de unde cei doi minori în frunte cu Nicolae V., “mentorul” lor aflat acum în arestul Poliţiei, au reuşit să fure bunuri în valoare de circa 3.400 de lei. Oamenii legii au reuşit în urma audierilor, recuperarea în totalitate a bunurilor sustrase, care au fost restituite păgubiţilor.
“Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit faptul că în noaptea de 31.05.2012 spre 01.06.2012, Nicolae V. de 50 ani, cunoscut cu antecedente penale, împreună cu doi minori de 16 ani şi respectiv de 15 ani, toţi cu domiciliul în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, s-au deplasat în cartierul Miceşti şi prin escaladarea unui gard împrejmuitor al unui imobil şi efracţie au pătruns într-un garaj de unde au sustras bunuri in valoare de 2.800 lei. Ulterior, în aceeaşi noapte, suspecţii s-au deplasat la o cabană aflată în apropierea primului imobil şi prin efracţie au pătruns în cabană şi din interiorul acesteia au sustras bunuri în valoare de 600 lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Alba.
În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Faţă de învinuitul Nicolae V., poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 ore pe bază de Ordonanţă de reţinere, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând ca vineri, 2 iunie, acesta să fie prezentat Judecătoriei Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru stabilirea şi documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Un nou apel de 150 de milioane de euro pentru investiții în stocarea energiei în baterii: Data până la care pot fi depuse proiectele
Un nou apel de 150 de milioane de euro pentru investiții în stocarea energiei în baterii: Data până la care pot fi depuse proiectele Ministerul Energiei anunță lansarea apelului de proiecte Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan