Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | Centrele groazei în Mureș: Copii cu dizabilități, malnutriți și ținuți în condiții deplorabile. Starea lor de sănătate, grav afectată

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Centrele groazei în Mureș: Copii cu dizabilități, malnutriți și ținuți în condiții deplorabile. Starea lor de sănătate, grav afectată

Consiliul de monitorizare și reprezentanți ai Centrului de Resurse Juridice a efectuat sâmbătă dimineață o vizită înopinantă în mai multe centre din Târgu Mureș, pentru copiii cu dizabilități. Inspectorii au descoperit nereguli majore în ceea ce privește condițiile în care erau ținuți micuții.

Citește și: Vârstnici ținuți în condiții inumane. ANPC a dat amenzi de peste 2,6 milioane de lei mai multor centre de îngrijire a persoanelor vârstnice: Și în Alba s-au descoperit nereguli

În cele patru centre sunt cazați 63 de copii cu dizabilități, deși capacitatea maximă a acestora este de doar 51 de locuri. Niciuna dintre locații nu deține autorizație de funcționare, iar condițiile de trai sunt deplorabile – saltele îmbrăcate în plastic, paturi nepotrivite, camere fără uși sau încuiate cu zăvoare, precum și supraaglomerare.

Copiii sunt malnutriți, iar starea lor generală este grav afectată. CRJ a anunțat că va sesiza Parchetul General și solicită intervenția urgentă a autorităților competente.

Mai mult, doi dintre copii au fost duși la spital din cauză că starea lor de sănatate e gravă, scrie știripesurse.

Reprezentanţii organizaţiei anunţă că, în timpul vizitei au fost identificate mai multe ilegalităţi, esenţiale fiind următoarele:

Copii cu vârste cuprinse între 3-7 ani nu sunt în grija asistenţilor maternali profesionişti, aşa cum prevede legea, ci închişi în centre. Astfel, DGASPC Mureş a încălcat obligaţia de a asigura îngrijirea copiilor în mediul familial.

Într-unul din centre, opt copii erau închişi în dormitoare cu zăvoare, amplasate în exterior, pentru a nu putea ieşi din camere. Personalul de serviciu ne-a comunicat că au apelat la această modalitate din lipsă de personal.

În două dintre centre, în urma verificării medicamentelor din aparatele de urgenţă, au fost identificate medicamente expirate. Personalul de serviciu a afirmat că a administrat aceste tratamente de curând.

În toate cele patru centre, condiţiile de viaţă şi îngrijire sunt inadecvate, nu corespund standardelor legale, fiind observaţi şi 9 copii într-un dormitor, camere fără uşi, spaţii insalubre, saltele îmbrăcate în plastic, paturi inadecvate ca mărime – toate acestea fiind de natură să pericliteze viaţa şi integritatea copiilor.

Într-unul dintre centre, am găsit un focar de varicelă, cinci copii fiind diagnosticaţi, nu toţi erau izolaţi de ceilalţi copii instituţionalizaţi.

Sunt copii cu dizabilităţi care nu beneficiază de servicii de kinetoterapie deşi medicii spun că lipsa recuperării le poate pune viaţa în pericol.

Protecția Copilului a trimis Corpul de control la centrele groazei

Organizaţia anunţă că, din martie 2024, centrele au fost verificate în repetate rânduri.

„În toate vizitele, CRJ a observat aceeaşi situaţie – probleme grave de supraaglomerare, lipsa igienei, lipsa unei alimentaţii adecvate, lipsa accesului la servicii medicale, lipsa activităţilor şi a recuperării copiilor, instituţionalizare forţată – cele mai multe familii nu au fost consiliate anterior preluării copiilor din familie, nu au primit servicii adecvate în comunitate şi ulterior instituţionalizării – li s-a restricţionat dreptul de a-şi vizita copiii”, a mai transmis organizaţia.

Reprezentanţii acesteia anunţă că toate vizitele CRJ în Centrul Trebely „au demonstrat că aceşti copii sunt neîngrijiţi, uneori lăsaţi singuri şi nesupravegheaţi, lipsiţi de activităţi de recuperare şi reabilitare specifice – care au constituit principalul temei pentru instituţionalizarea lor în acel centru, lipsiţi de îngrijire medicală adecvată, lipsiţi de alimentaţie corectă şi evaluată din punct de vedere nutriţional”.

Fiecare centru al groazi a primit în 2024 pâna la 1,3 milioane de lei

Planul Anual de Acţiune al Consiliului Judeţean Mureş pentru 2024 alocă un buget total de aproximativ 4,7 milioane RON (1 milion de euro) pentru cele patru centre rezidenţiale destinate copiilor cu deficienţe neuropsihiatrice, fiecare centru primind între 1 şi 1,3 milioane lei.

„Aceste bugete sunt excesive nu numai în raport cu condiţiile oferite beneficiarilor, neexistând implicarea conducerii Consiliului Judeţean Mureş în verificarea modului în care au fost cheltuite aceste sume dar şi cu standardele de cost stabilite prin lege pentru serviciile sociale şi cu bugetele unor centre similare din alte judeţe.

În teren nu au putut fi identificate investiţii la nivelul sumelor de care a beneficiat DGASPC Mureş, respectiv suma de aprox. 1 milion de euro, infrastructura şi condiţiile de viaţă precare ale copiilor putând fi asimilate anilor 90”, a mai transmis organizaţia.

În urma neregulilor constate, CRJ anunţă că a sesizat încă din 2024, procurorii din cadrul DIICOT Structura Teritorială Târgu Mureş, urmând să facă noi demersuri în vederea sesizării Parchetului General pentru documentarea şi instrumentarea noilor fapte constatate urmare a vizitei de monitorizare de sâmbătă.

„Luând în considerare interesul superior al copilului şi faptul că deja viaţa copiilor din aceste centre este pusă în pericol iminent, Centrul de Resurse Juridice solicită intervenţia de îndată a tuturor instituţiilor publice responsabile pe acest segment de lucru, respectiv, Parchetul General, DIICOT, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş, Consiliul Judeţean Mureş, ANPDCA, Ministerul Muncii, Direcţia de Sănătate Publică Mureş, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii”, a mai transmis organizaţia.

IPJ Mureș s-a autosesizat

În baza informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la neregulile constatate la anumite centre de plasament din județul Mureș, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,rele tratamente aplicate minorului”, în continuare urmând a fi desfășurate activități specifice sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

De asemenea, menționăm că toate aspectele prezentate în spațiul public se află în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, fiind verificate în acord cu competențele specifice.

sursă foto stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Vasile Hârjoc, atletul cugirean, premiat de Federația Europeană de Atletism Masters pentru performanțele remarcabile obținute în anul competițional 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Vasile Hârjoc, atletul cugirean, premiat de Federația Europeană de Atletism Masters pentru performanțele remarcabile obținute în anul competițional 2024 Federația Europeană de Atletism Masters (EMA) a premiat sportivii Masters pentru anul competițional 2024, eveniment care s-a dorit să sărbătorească, nu doar performanțele sportive, ci și curajul, pasiunea și spiritul de viață fără vârstă al câștigătorilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea