Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | 8.000 de puieți plantați în comuna Șpring de către Fundația Pădurea de Mâine în campania de împădurire și reîmpădurire din toamna anului 2024. Peste 250 de voluntari implicați în acțiune

Fundația Pădurea de Mâine și-a continuat acțiunile de împădurire și reîmpădurire și în toamna anului 2024. În noiembrie și decembrie, peste 250 de voluntari au ajutat la plantarea a 32.000 de puieți pe 9,4 ha din mai multe județe ale țării (Dâmbovița, Iași, Giurgiu, Alba și Buzău).

Citește și: FOTO | Un bărbat din Alba, prieten de suflet al comunei Sântimbru: A plantat mai mulți brazi pe malul Mureșului, la ponton și participă voluntar la acțiunile de înfrumusețare și recondiționare

Programul mini-pădurilor școlare a ajuns la Școala Germană

La Școala Germană Hermann Oberth din Voluntari, Fundația Pădurea de Mâine a plantat o nouă mini-pădure de tip Miyawaki, cu ajutorul entuziast al elevilor.

Metoda botanistului și activistului japonez Akira Miyawaki presupune plantarea de specii autohtone cu o densitate mult mai mare decât în cadrul plantațiilor forestiere, pe un teren pregătit cu tehnici speciale. Dacă toți pașii sunt urmați îndeaproape, creșterea puieților este mult accelerată, starea de masiv instalându-se în doar câțiva ani. Rezultă un ecosistem forestier cu o biodiversitate mult mai bogată, capabil să producă de 30 de ori mai mult oxigen decât un parc sau o grădină cu aceeași suprafață.

Pe o suprafață de 100 m2 au fost plantați 316 puieți din 19 specii diferite de arbori și arbuști, astfel că micul spațiu va deveni un laborator viu, ideal pentru lecții despre natură și mediu.

„Prin acest proiect, ne-am dorit să aducem pădurea cât mai aproape de elevi,” spune Mihail Caradaică, directorul executiv al Fundației. „Aceste mini-păduri sunt un instrument didactic exemplar, elevii pot vedea cum crește pădurea și pot ajuta la îngrijirea ei, pot învăța speciile de arbori din România, pot monitoriza biodiversitatea asociată unui ecosistem forestier. În plus, evident, mini-pădurile aduc și beneficii legate de combaterea poluării – în special, purifică aerul și atenuează zgomotele din mediul urban.”

Aceasta este a treia mini-pădure Miyawaki plantată de Fundație în 2024, după cele de la Școala Generală nr. 150 din cartierul Cotroceni și de la Colegiul Tehnic Țara Bârsei din Prejmer, jud. Brașov.

Peste 9 ha de pădure plantată în această toamnă

Programul de împădurire și reîmpădurire Forests 4 Climate a continuat și în această toamnă, cu acțiuni de plantare organizate în mai multe județe ale țării cu ajutorul a peste 250 de voluntari.

Au fost plantate astfel:

-Ceplenița (jud. Iași): 1,7 ha, cu 7.000 de puieți
-Brezoaele (jud. Dâmbovița): o pădure-parc de 1,6 hectare, cu 382 de arbori și puieți
-Gherăseni (jud. Buzău): au fost plantate încă 2 ha de teren, 13.500 de puieți (este al treilea șantier de plantare din comună, unde suprafețele de până acum însumează 7 ha).
-Toporu (jud. Giurgiu): 1 ha, 3.000 de puieți
-Șpring (jud. Alba): 2 ha în fond forestier, 8.000 de puieți, în continuarea celor 2 ha din primăvară.

„Acțiunea de la Toporu, jud. Giurgiu, este foarte specială pentru noi, pentru că a fost susținută aproape în totalitate din donații și redirecționări din impozitul pe venit,” spune Mihail Caradaică. „Avem un hectar de pădure finanțat de donatori și plantat de voluntari într-una din zonele cele mai afectate de schimbări climatice ale țării – nu putem sublinia îndeajuns importanța acestui eveniment: ne arată că împreună putem face lucruri mărețe.”

Prin programele sale, Fundația a plantat până acum peste 1,2 milioane de puieți pe aproximativ 300 ha de terenuri din România.

Fundația Pădurea de Mâine mulțumește tuturor celor implicați în aceste proiecte de reîmpădurire: companiilor Brink’s Cash Solutions, HS Timber Group și Zeelandia România, care au sprijinit financiar acțiunile de plantare din toamna anului 2024, autorităților locale și comunităților în care am plantat, partenerilor care furnizează material săditor și soluții silviculturale și, în primul rând, voluntarilor și donatorilor care ne susțin în fiecare zi.

Pentru mai multe informații
Mihail Caradaică
Director executiv
M: +40 720 906 425
[email protected]

Despre Pădurea de Mâine

Fundația Pădurea de Mâine promovează rolul pădurii în lupta cu schimbările climatice prin proiecte de împădurire și reîmpădurire, educație și conștientizare, dezvoltare comunitară și susținerea inovării în domeniul silviculturii durabile. Fundația s-a constituit în anul 2019 pentru a crește anvergura programului de reîmpădurire cu același nume lansat în 2017. Până acum, Pădurea de Mâine a plantat peste un 1,2 milioane de puieți în mai multe zone ale României. Mai multe: www.padureademaine.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători Un apel umanitar a fost lansat pentru cinci copii și bunica lor, din localitatea Unirea a județului Alba, după ce flăcările au mistuit casa în care aceștia locuiau, în pragul sărbătorilor de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea