FOTO, VIDEO | Un bărbat din Alba, solidar cu poporul spaniol: Va pleca în zona Valencia cu 15 angajați si utilaje proprii pentru curățarea străzilor și sprijinirea persoanelor afectate de inundații
FOTO, VIDEO | Un bărbat din Alba, solidar cu poporul spaniol: Va pleca în zona Valencia cu 15 angajați si utilaje proprii pentru curățarea străzilor și sprijinirea persoanelor afectate de inundații
Petru Fleșer, un bărbat din Blaj, este un adevărat exemplu de solidaritate. Acesta s-a implicat activ în sprijinirea comunităților afectate de inundațiile devastatoare din ultima perioadă, din Valencia, Spania.
Citește și: FOTO | Misiunea de suflet a unui tânăr albaiulian: Construirea unei școli pentru peste 300 de elevi din Africa
Bărbatul, din propria inițiativă și cu mijloace de transport proprii a plecat de la Madrid cu bunuri de strictă necesitate pentru persoanele grav afectate de inundațiile din Valencia. Petru Fleșer plănuiește ca în zilele următoare, alături de 15 angajați să plece din nou în Valencia pentru a acorda sprijinul necesar comunității locale.
Acesta este antreprenor, iar firma sa, specializată în servicii de pompare de betoane și finisaje de hale industriale, dispune de utilajele necesare pentru curățarea resturilor lăsate în urmă de viitura puternică.
Cazul ne-a fost semnalat pe redacția ziarulunirea.ro, de un apropiat al bărbatului care a vrut ca gestul bărbatului să fie cunoscut și să ofere un exemplu de spirit civic.
Citește și: Comuna Ciugud, „în UNIRE stă PUTEREA”: Peste 200.000 de lei ajutor pentru semenii din Galați, afectați de inundații
Reamintim faptul că, inundaţii de o violenţă fără precedent în Valencia, au provocat moartea a cel puţin 213 persoane, cea mai gravă catastrofă naturală din istoria recentă a ţării. Autorităţile se aşteaptă la o creştere a numărului de morţi, deoarece resturile de maşini acumulate în tunelurile şi parcările subterane din zonele cele mai afectate sunt în prezent examinate metodic.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București a informat duminică seară că patru cetățeni români, dintre cei 16 semnalați anterior, sunt în continuare dați dispăruți în urma inundaţiilor din Spania. Ceilalţi cetăţeni români despre care iniţial nu existau informaţii sunt în siguranţă. Autorităţile spaniole nu au confirmat, până acum, informaţiile apărute în spaţiul public privind decesul unor cetăţeni români, precizează MAE, citat de News.ro. Între timp, bilanțul morților în inundațiile din Spania a ajuns la 217 persoane, notează digi24.ro
În timp ce şansele de a găsi supravieţuitori sunt în scădere, prioritatea soldaţilor şi a poliţiei, potrivit executivului, rămâne căutarea celor dispăruţi, împreună cu refacerea drumurilor şi a infrastructurii pentru a permite furnizarea de ajutoare şi restabilirea serviciilor esenţiale.
Potrivit autorităţilor, mai mult de 2 000 de maşini şi camioane avariate au fost deja îndepărtate. De asemenea, electricitatea a fost restabilită pentru 94% dintre locuitorii care au fost privaţi de ea, iar telecomunicaţiile sunt restabilite treptat.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan