Când vor primi pensiile persoanele care s-au pensionat vara aceasta: Întârzieri în primirea sumelor cuvenite din cauza schimbărilor legislative
Când vor primi pensiile persoanele care s-au pensionat vara aceasta: Întârzieri în primirea sumelor cuvenite din cauza schimbărilor legislative
Persoanele care au ieșit la pensie vara această se confruntă cu dificultăți din cauza modificării legii pensiilor. Multe dintre persoanele care și-au depus dosarele de pensionare în această vară, riscă să își primească pensiile abia în anul 2025, din cauza haosului generat la casele de pensii, care întâmpină probleme în procesarea datelor.
Citește și: Când intră pensiile pe card în Alba în octombrie 2024: Anunțul Casei Județene de Pensii
Pensionarii au primit banii după vechea lege a pensiilor, recalcularea, în cazul lor, făcându-se printr-un program informatic care nu ar funcționa în parametrii normali. Drept urmare, seniorii care se regăsesc în această situație mai au de așteptat până în luna ianuarie a anului 2025. Atunci se preconizează că vor fi procesate datele lor, iar ei își vor putea primi banii cuveniți.
Disperați, oamenii au încercat să ia legătura cu reprezentanții caselor de pensii care le pot face niște plăți pe bază de mandat poștal.
Plățile pensiilor revizuite se fac abia în noiembrie
„În mod normal, dacă mergem pe graficul nostru de comunicare la plată, plata acestor contribuții ar fi în noiembrie prin sistemul informatic. Vom vedea cum va funcționa programula acesta de plată.
Dacă nu vom avea posibilitatea să comunicăm diferențele așa cum suntem obișnuiți, vom proceda ca și cum facem acum: dăm prin caserie, cu mandat poștal, ordine de plată în contul bancar.
Asta implică un volum mai mare de muncă, dar la situația actuală noi trebuie să rezolvăm problema”, au mai spus reprezentanții caselor de pensii, potrivit newsweek.ro
Persoanele care au sesizat diferențe între decizia cu pensia recalculată și talonul primit sau ce au încasat prin poștaș/card trebuie să știe că doar casele de pensii pot rezolva situația.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vouchere sociale 2024: Când intră banii în luna decembrie, pe cardurile pentru alimente, în perioada sărbătorilor de Crăciun
Vouchere sociale 2024: Când intră banii în luna decembrie, pe cardurile pentru alimente, în perioada sărbătorilor de Crăciun Vești bune pentru 2,6 milioane de români înainte de perioada sărbătorilor de iarnă. Cardurile pentru alimente vor fi încărcate cu tranșa de 250 de lei în perioada următoare. Citește și: Tichete cadou de Crăciun 2024: Valoarea și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului