Consiliere psihologică GRATUITĂ pentru părinții cărora le-au decedat copiii: Cum se fac înscrierile
Consiliere psihologică GRATUITĂ pentru părinții cărora le-au decedat copiii: Cum se fac înscrierile
Ministerul Muncii a anunțat recent, faptul că, părinții îndurerați care și-a pierdut copiii, vor beneficia de 10 ședințe gratuite de consiliere psihologică, în primele șase luni de la deces. Această măsură vine în sprijinul emoțional al părinților și bugetul alocat este estimat la 6 milioane de lei.
Citește și: 10 ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru familiile copiilor cu sindromul Down. Senatul a aprobat inițiativa legislativă
”Părinţii ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia de 10 şedinţe de consiliere psihologică gratuite, efectuate în termen de 6 luni de la data decesului copilului, indiferent că sunt sau nu asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului. Guvernul a aprobat în acest sens normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi, numită şi «Ziua Părinţilor de Îngeri», prin care se stabileşte modalitatea în care se decontează şedinţele de consiliere psihologică”, a transmis, miercuri, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă.
Ministrul Simona Bucura-Oprescu a precizat că ”şedinţele de consiliere psihologică sunt asigurate de către psihologi atestaţi de Colegiul Psihologilor din România”.
”Orice persoană care trece printr-o asemenea traumă are nevoie de sprijin specializat şi cred că este important să ştie şi să simtă că nu este singură”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Cum se face înscrierea părinților
Potrivit datelor transmise de minister, înscrierea părinţilor se face pe baza recomandării medicului de familie, precum şi a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima şedinţă efectuată. De şedinţele de consiliere psihologică beneficiază fiecare dintre părinţi, atât individual, cât şi împreună.
Decontarea şedinţelor se face la solicitarea psihologilor de către agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială unde au domiciliul fiscal, în termen de 30 de zile lucrătoare.
Efortul bugetar anual este estimat la aproximativ 6 milioane lei, pentru un cost mediu al şedinţei de consiliere de 150 lei, un număr mediu de 1.900 decese infantile, respectiv 3.800 părinţi. Sumele provin din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Calendarul foilor de ceapă 2025: Obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești. Cum se pot prevedea lunile din an care vor fi aducătoare de ploi și în care va fi secetă
Calendarul foilor de ceapă 2025: Obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești. Cum se pot prevedea lunile din an care vor fi aducătoare de ploi și în care va fi secetă Calendarul foilor de ceapă, un obicei păstrat cu sfințenie de bătrânii din satele românești în care agricultura reprezintă încă o îndeletnicire de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră