Ion Dumitrel, președintele PNL Alba: „Îi susțin pe cei mai buni pentru Alba! Patrioți prin fapte!”
Ion Dumitrel, președintele PNL Alba: „Îi susțin pe cei mai buni pentru Alba! Patrioți prin fapte!”
Mă adresez tuturor oamenilor din județul Alba, cei care mi-au oferit, prin vot direct, onoarea de a fi în slujba publică de peste 20 de ani. Încrederea dumneavoastră mă obligă și mă responsabilizează să iau cele mai bune decizii pentru prezent și viitor. Este și motivul pentru care vă rog să susțineți echipa PNL Alba, pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Nu am nici o îndoială, după analize atente, că sunt cei mai buni pentru Alba, patrioți prin fapte.
La Președinția României, noi, liberalii, îl susținem pe domnul Nicolae Ciucă, un om cu credință și onoare, un familist convins, fost șef militar al Armatei Române, cea mai respectată instituție a României, alături de biserică. Voi vorbi mai jos despre ajutorul de stat acordat de Mercedes în perioada în care domnia sa era premier, de sprijinul pentru noul spital și campusul de învățământ dual. Tot de la domnia sa a plecat propunerea către Florin Roman de a legifera “2024 – Anul Avram Iancu” sau decizia de a lăsa profitul Cuprumin pentru noi locuri de muncă. Nu pot uita prima comandă de tehnică militară la Cugir în perioada în care era ministrul Apărării sau susținerea domnului Mircea Hava pentru un nou mandat de europarlamentar al județului Alba. A onorat de fiecare dată Alba, nu doar prin a respecta cerințele noastre, ci și prin prezența la Ziua Națională a României, de fiecare dată, nu doar în anii electorali. Îl susțin cu toată încrederea pe Nicolae Ciucă și vă îndemn să fim cu toții alături de el, pentru ca este cel mai bun!
La Camera Deputaților deschidem lista, pentru a treia oară, cu deputatul Florin Roman, un om care are puterea de a face lucruri bune pentru Alba. Am început împreună colaborarea în urmă cu 12 ani. Atunci am demarat în echipă multe lucruri bune, dar de două îmi amintesc cu mare plăcere. În primul rând, încăpățânarea lui Florin de a se lupta pentru finanțarea autostrăzii Sebeș – Turda, pe care azi circulăm. Puțini au crezut atunci că se va realiza. El a crezut mai mult decât noi toți, iar visul a devenit realitate. Îmi amintesc că nu aveam în proiect nodul de autostradă de la Decea. Împreună, în echipă cu Florin Roman și cu primarul orașului, Silviu Vințeler, am convins statul că e nevoie de acest nod, iar azi, acolo se dezvoltă intermodalul de transport feroviar și rutier, o investiție privată, de a cărui apariție aici, Florin nu este deloc străin.
Vedem azi ce important este acest nod rutier pentru accesul la Băile Sărate de la Ocna Mureș. Sunt lucruri făcute în echipă în urmă cu 12 ani și care azi își arată roadele. Autostrada Sebeș – Turda a însemnat și înseamnă mult în dezvoltarea economică a județului Alba, care a ajuns pe un onorant loc 8 la PIB-ul pe cap de locuitor, la nivel național. Și asta pentru că echipa liberală a avut viziune și a muncit din greu pentru județ. Îmi amintesc de un alt moment important. Cel în care, în 2012, împreună cu Florin Roman, care era atunci vicepreședinte al CJ Alba, puneam bazele învățământului dual la Alba Iulia. Am fost al doilea județ din țară care a pornit învățământul dual, pentru ca am înțeles încă de atunci că pentru dezvoltare economică, pentru atragerea de investiții, avem nevoie de forță de muncă calificată. Bulgărele s-a rostogolit și așa am ajuns la 15000 de absolvenți de învățământ profesional. Am pregătit meseriași pentru mediul privat. Asta ne-a ajutat ca astăzi să vorbim și de construcția unui modern campus de învățământ dual, la Alba Iulia.
Tot cu Florin Roman, cu domnul președinte Ciucă, am reușit să atragem 55 de milioane de euro pentru noul spital și să acordăm acel ajutor de stat către Mercedes, care înseamnă noi capacități de producție la Sebeș. Muncă în echipa liberală a făcut ca azi, când vorbim, Alba să fie locul 3 pe țară la număr de kilometri de autostradă pe cap de locuitor și tot pe locul 3 la numărul de absolvenți de învățământ dual, profesional și tehnologic. Toate aceste lucruri au contribuit și contribuie la dezvoltarea județului Alba.
Pe locul 2 propunem un tânăr serios, harnic, muncitor, de caracter, din Sebeș. Alexandru Radu nu a avut șansa celor mai mulți de a crește alături de părinți, însă s-a descurcat singur, dovedind că este un tânăr de viitor. Îl urmează rectorul Universității “1 Decembrie”, domnul Daniel Breaz, fost ministru, care nu cred ca are nevoie de prea multe prezentări, fiind un om cunoscut oamenilor din Alba. El este urmat de un fost deputat de Alba, domnul Clement Negruț: harnic, corect, cu bune rezultate politice și profesionale.
Din zona Cugir avem pe doamna profesor Mariana Pereanu, un om respectat al locului. Dar pe listă se regăsesc și tineri ca și Cristian Barb din Aiud sau Alexandru Vereș de la Jidvei.
La Senat, echipa PNL este condusă de primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, omul cu cea mai mare experiență administrativă. Este reprezentantul moților, pentru care luptă neîncetat. E un patriot în suflet cu Avram Iancu și cu moții lui dragi. Silviu a schimbat în bine fața orașului Zlatna, un oraș ce părea iremediabil distrus. Sunt convins că se va bate pentru redeschiderea mineritului și pentru un combinat de prelucrare a produselor din cupru, în care controlul să fie în mâna statului român.
Este urmat de actualul senator Claudiu Răcuci, cel care a gestionat impecabil programul liberal de investiții “Anghel Saligny”. O doamnă, Corina Rotar, profesor la Universitatea “1 Decembrie” din Alba Iulia este reprezentanta femeilor pentru Senatul României. Echipa liberală pentru Senat este completată de un alt reprezentant al Țării Moților, domnul Cristian Costea, primarul comunei Scărișoara, un om cu vastă experiență în administrația publică.
Aceasta este echipa liberală la Parlamentul României, în care eu am deplina încredere și, prin urmare, vă chem să-i susținem pentru o Albă puternică, dezvoltată și sigură!
Vă mulțumesc!
Ion Dumitrel, președintele PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna, în următorii ani, un dezastru pentru Alba și pentru România. După prezentarea programului de guvernare al liberalilor, e tot mai clar că următorii ani ar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan