Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

FOTO | Bustul lui Avram Iancu expus în „inima” capitalei Belgiei, la Bruxelles, cu ocazia comemorării a 200 de ani de la nașterea eroului național

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Bustul lui Avram Iancu expus în „inima” capitalei Belgiei, la Bruxelles, cu ocazia comemorării a 200 de ani de la nașterea eroului național

Anul 2024 este unul cu o semnificație aparte pentru România, marcând 200 de ani de la nașterea eroului național, Avram Iancu și 152 de la trecerea acestuia la cele veșnice. Cu ocazia aceasta, în cadrul unei vizite de lucru la Bruxelles, europarlamentarul Victor Negrescu, împreună cu Corneliu Mureșan și colegii din PSD Alba, au donat un bust al crăișorului Munților Apuseni comunității românești din Bruxelles, cu scopul de a promova valorile naționale și peste hotare.

Citește și: 152 de ani de la trecerea în veșnicie a eroului național Avram Iancu. A fost condus de 36 de preoți pe ultimul drum

Bustul, expus la Casa de Cultură belgo-română Arthis, cu sediul în inima capitalei Belgiei, a fost realizat chiar în zona natală a eroului, în Vidra și a venit însoțit și de un tulnic, un alt simbol puternic al Munților Apuseni. Prin această donație, Victor Negrescu a dorit să evidențieze importanța menținerii unității în comunitatea românească, atât în România, cât și în diaspora, dar și a identității naționale. „Nu trebuie să uităm istoria, tradiția și pe cei care au contribuit la această unitate națională„, a declarat pentru ziarulunirea.ro, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Prin intermediul Asociației Arthis, care de 30 de ani este un pilon cultural pentru românii din diaspora, comunitatea românească din Bruxelles va avea prilejul, de a afla cine a fost Avram Iancu și care au fost contribuțiile acestuia în slujba  României. „Învățăm din istorie, învățăm și din lucrurile bune, și din greșeli pentru a putea să fim mândri de identitatea noastră„, a adăugat europarlamentarul Victor Negrescu.

Citește și: VIDEO | Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, continuă acțiunile de promovare a județului Alba la Bruxelles

Avram Iancu, eroul național din Țara Moților a fost unul dintre liderii Revoluției de la 1848 din Transilvania, cunoscut în special datorită rezistenței armate organizate în munți. La Marea Adunare Națională de la Blaj, din 15 mai 1848, Avram Iancu s-a aflat în fruntea a peste 6.000 de moți, prilej cu care a expus revendicările națiunii române din Transilvania.

Eroul național a trecut la cele veșnice pe 10 septembrie 1872, în localitatea Baia de Criș, județul Hunedoara. Moartea sa a fost anunțată prin tragerea clopotelor timp de trei zile și nopți. Înmormântarea a avut loc pe 13 septembrie în „Panteonul Moților” de la Țebea. Ceremonia a fost oficiată lângă „Gorunul lui Horea” din curtea bisericii ortodoxe, după cum a fost dorința eroului Avram Iancu, în prezența a 36 de preoți și a peste 4.000 de credincioși din Transilvania. Avram Iancu a fost declarat „erou al națiunii” pentru contribuțiile sale în slujba patriei.

Evenimentul organizat la Casa de Cultură belgo- română din Bruxeless, a avut loc în contextul unei delegații condusă de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la care au participat aproximativ 30 de social-democrați din județul Alba. Aceștia, au vizitat Parlamentul European cu scopul de a afla mai multe despre activitățile desfășurate acolo. Vizita a inclus de asemenea, discuții de interes european, în special pe tema accesării fondurilor europene, care pot contribui la progesul localităților din județul Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei

Bera Larisa

Publicat

în

19 decembrie 2024 | Aproape 70 de persoane testate de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri: Opt permise de conducere reținute și amenzi de peste 44.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea