Rămâi conectat

Curier Județean

Marți, 20 august 2024: Scriitorul Ștefan Dinică, omagiat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 84 de ani de la naștere și la puțin peste o jumătate de an de la trecerea sa la cele veșnice

Ziarul Unirea

Publicat

în

Marți, 20 august 2024: Scriitorul Ștefan Dinică, omagiat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, la 84 de ani de la naștere și la puțin peste o jumătate de an de la trecerea sa la cele veșnice

Plecat de curând dintre noi, scriitorul albaiulian Ștefan Dinică a lăsat o zestre importantă atât lumii literare, cât și presei scrise.

Născut la 20 august 1940, în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman a fost dublu licenţiat în filosofie generală şi jurnalism, la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. A debutat în presă în anul 1963, la ziarul „Drum nou” din Braşov. La absolvirea studiilor superioare a fost repartizat la redacţia din Bucureşti a ziarului „Scânteia”, iar din 1968, odată cu înfiinţarea judeţului Alba, a fost corespondent local al cotidianului central, până în anul 1990.

A lucrat ca redactor-şef adjunct la ziarul „Ardealul” din Alba Iulia şi a fost corespondent zonal la „Curierul Naţional”. În anul 1995 a devenit corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, actualmente AGERPRES, unde a lucrat, timp de 5 ani, până la pensionare, în anul 2000. De-a lungul timpului a acceptat numeroase provocări jurnalistice, printre care coordonarea în calitate de redactor şef al ziarului „Informaţia de Alba”, a revistei de cultură „Acasă”, a revistei de cultură „Alba Iulia” şi a revistei săptămânale „West Magazin”.

Citește și: In memoriam Ștefan Dinică (20 august 1940 – 12 decembrie 2023)

Ca scriitor a debutat în anul 1986, în proză, cu volumul de proză scurtă „Rude de gradul unu”, după care, încurajat de succesul avut, a scris constant romane şi povestiri: „Linia de sosire” (1988), „Musafirul” (1989), „Unda de şoc” (1997), „Singur la masa tăcerii” (1998), „Dorna 16″ (2005), „Neamuri de la ţară” (2008), „Până la iubirea din toamnă” (2009), „Martor la facerea lumii” (2010), „Mişcarea” (2013), „Tinereţea unui visător” (2015).

A fost membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, iar din anul 2000, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. De-a lungul timpului, activitatea sa de scriitor a fost recompensată cu premii şi distincţii: Premiul festivalului concurs de proză scurtă „Marin Preda” (1984), Premiul pentru proză al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2009), Premiul pentru roman al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2011), Premiul pentru proză al revistei „Acasă” (2012), Premiul pentru roman al Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2013).

Marți, 20 august 2024, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, îl vor omagia pe scriitorul Ștefan Dinică, la 84 de ani de la naștere și la puțin peste o jumătate de an de la trecerea sa la cele veșnice.

Evenimentele care încearcă să păstreze vie memoria lui Ștefan Dinică sunt: expoziția de publicații la care a colaborat și de cărți semnate de scriitor și difuzarea ultimului interviu acordat de scriitorul Ștefan Dinică, în cadrul proiectului Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, intitulat „Memoria culturală a locului – Interviurile Bibliotecii”.

Cele două evenimente pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, la adresa https://www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 26.08.2024-01.09.2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 26.08.2024-01.09.2024 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Intreruperile programate pentru intervalul 26.08.2024-01.09.2024 Nr. crt. ADRESA INTERVAL 1. CRACIUNELU DE JOS, Strada 23 AUGUST PARTIAL, 6 MARTIE PARTIAL, BUCERZII PARTIAL, CAMPULUI PARTIAL, CLOSCA PARTIAL, SIMION BARNUTIU […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea