Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

FOTO: Andrea Zsebe (LPS Alba Iulia), 4 medalii la Cupa României la înot | Clubul din Cetatea Marii Uniri, reprezentat de 11 sportivi

Dan HENEGAR

Publicat

în

Andrea Zsebe (LPS Alba Iulia), 4 medalii la Cupa României la înot. Clubul din Cetatea Marii Uniri, reprezentat de 11 sportivi la competiția de la Târgu Mureș

Andrea Zsebe (LPS Alba Iulia) a cucerit 4 medalii (una de aur, două de argint și una de bronz) la Cupa României la înot (seniori, tineret, juniori I și II), o performanță excelentă pentru sportiva din Cetatea Marii Uniri în competiția de la Târgu Mureș unde LPS Alba Iulia a avut 11 reprezentanți, competitori pregătiți de profesorii Nicolae Bob și Marius Lobonțiu.

La concursul național, desfășurat în stilul open, dar și pe categorii de vârstă au luat startul 445 de înotători de la 78 de cluburi (juniori II – 78 la masculin, 54 la feminin; juniori I – 113 la masculin, 72 la feminin; tineret – 63 la masculin și 31 la feminin, seniori – 25 la masculin și 9 la feminin). Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a participat cu 11 înotători (6 juniori II, 3 juniori I și doi la tineret)

 Cele mai bune rezultate ale unui sportiv albaiulian le-a reușit Andrea Zsebe, cu 4 medalii (o medalie de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz), în probele de 200 metri bras, 100 metri bras și 50 metri bras (la junioare II și junioare I). Astfel sportiva s-a calificat în finala A a probei de 200 metri bras unde a obținut medalia de aur la categoria junioare II și medalia de bronz în aceeași probă dar la categoria junioare I. La categoriile tineret și senioare în proba de 200 m bras s-a clasat pe locul 6.  În probele de 100 metri bras și 50 metri bras s-a calificat în finalele B ale probelor, cucerind medaliile de argint la categoria junioare II. În proba de 100 m bras, la categoria junioare I, s-a clasat pe locul 6, iar la categoriile tineret și senioare pe locul 10. La 50 m bras la categoria junioare I a încheiat pe locul 6, la tineret pe locul 9, iar la senioare pe locul 11. Andrea a mai concurat în proba de 50 m spate unde s-a calificat în finala C si s-a clasat pe locul 7 la categoria junioare II și în proba de 50 m fluture unde s-a clasat pe locul 8 la aceeași categorie.

Rezultatele celorlalti sportivi:

*Nicolae Bălan (juniori II): finală C în proba de 200 metri spate – locul 5; 400 m liber – locul 5; 100 m spate – locul 6; 50 m spate – locul 9;

*Daria Adam (tineret): finală A la 200 metri fluture – locul 6; 800 m liber – locul 14; 100 m fluture – locul 16; 50 m liber – locul 23;

*Clara Adam (junioare I): finală B la 200 metri spate și 100 m spate – locul 7; finala B la 50 m spate – locul 8; finală C la 50 m liber – locul 17;

*Iris Cherteș (junioare II): finală C în proba de 200 metri spate – locul 8; 100 m spate – locul 11; 50 m spate – locul 12; 50 m liber – locul 19;

*Sergiu Rus (juniori I): finală B în proba de 200 metri spate – locul 9; finală C la 100 m spate – locul 11; finală C la 50 m spate – locul 13; 400 m liber – locul 23;

*Andra Opriș (junioare I): finală C în proba de 50 metri spate – locul 14; finală C în proba de 100 m spate – locul 15; 50 m liber locul 31;

*Tudor Buțu (juniori II): 50 metri bras – locul 8; 100 m bras – locul 10; 50 m fluture – locul 30; 50 m liber – locul 40;

*Adrian Mărginean (juniori II): 50 metri spate locul 11; 100 m spate – locul 15; 100 m liber – locul 23; 50 m liber – locul 25;

*Matei Ciulea (juniori II): 50 metri bras – locul 16; 50 m fluture – locul 36; 50 m liber – locul 42; 100 m liber – locul 46;

*Albert Marc (tineret): 200 metri fluture – locul 29; 100 m spate – locul 43; 100 m fluture – locul 54; 50 m fluture – locul 98.

După acest concurs înotătorii vor intra în vacanță, antrenamentele reluându-se în 2 septembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea