Vouchere sociale 2024: Suplimentarea bugetului pentru tranșa din luna august
În ședința de guvern din 18 iulie, guvernul României a aprobat o nouă hotărâre pentru suplimentarea bugetului destinat sprijinului persoanelor defavorizate. În cadrul ședinței, s-a dezbătut tema alocării de fonduri suplimentare din Fondul de rezervă bugetară pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Decizia are ca scop finanțarea Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, care vizează reducerea sărăciei și sprijinirea grupurilor vulnerabile.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 115/2023, tichetele sociale pe suport electronic pentru alimente și mese calde vor continua să fie oferite în perioada 2024-2027. În anul 2024, valoarea nominală a tichetelor va fi de 250 lei, distribuită o dată la două luni. În perioada 2025-2027, valoarea va fi redusă la 125 lei, acordată o dată la șase luni.
Pentru anul 2024, se estimează că valoarea totală a sprijinului va fi de aproximativ 646 milioane lei, beneficiind de acest ajutor aproximativ 2.584.000 persoane defavorizate. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a alocat deja trei tranșe de sprijin pentru lunile februarie, aprilie și iunie.
Decizia de a aloca fonduri suplimentare este crucială pentru a asigura finanțarea necesară pentru tranșa de tichete sociale din luna august, având în vedere deficitul de finanțare de la nivelul ministerului. Această măsură face parte din eforturile constante ale Guvernului de a combate sărăcia extremă și de a întări coeziunea socială prin intermediul programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
În noul HG se prevede că: „Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene pe anul 2024 cu suma de 646.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite bugetare la cap. 51.01 Autorități publice şi acţiuni externe”, titlul 56 Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, în vederea asigurării necesarului de finanțare de la bugetul de stat pentru implementarea măsurii de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024 2027, prin acordarea tranșei din luna august a sprijinului material sub forma tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările si completările ulterioare”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan