FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri vor fi disponibile pentru cetățeni
FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri vor fi disponibile pentru cetățeni
Municipiul Alba Iulia va beneficia, în zilele următoare, de peste 70 de locuri de parcare noi, disponibile cetățenilor. Noua parcare este situată la intersecția străzilor Olteniei și Ion Arion, oferind o soluție mult așteptată pentru problema locurilor de parcare din zonă.
Citește și: Sens giratoriu la Partoș, pentru conexiunea cu autostrada A10 și facilitarea accesului în municipiul Alba Iulia
În prezent, aproximativ 90% din lucrările de construcție sunt finalizate, ceea ce înseamnă că parcarea va fi gata pentru utilizare în curând. Această dezvoltare este parte a eforturilor municipalității de a îmbunătăți infrastructura locală și de a facilita accesul și mobilitatea locuitorilor din Alba Iulia.
„Am început amenajarea unei parcări, în centrul orașului, la aproximativ 300 de metri de Instituția Prefectului, Consiliul Județean și alte instituțiile publice.
Parcarea, care va fi finalizată săptămâna viitoare, va avea 73 de locuri, iluminat public și spații verzi, și va fi amenajată în locul unui teren viran, care și până acum era folosit pentru a parca autoturismele” a declarat pentru ziarulunirea.ro, Flavius Buta, purtătorul de cuvânt al primăriei Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan