Rămâi conectat

Curier Județean

Singurul concurs naţional de călărie terapeutică pentru copiii cu dizabilităţi, la Leorinţ

Unirea Ziarul

Publicat

în

Singurul concurs naţional de călărie terapeutică pentru copiii cu dizabilităţi, la Leorinţ

Primul şi singurul concurs naţional de călărie terapeutică pentru copii cu dizabilităţi, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc de Ziua Internaţională a Copilului, la Leorinţ, în judeţul Alba. Au participat 17 organizaţii, din toată ţara, care oferă terapie cu ajutorul calului pentru copii cu diferite dizabilităţi. Scopul declarat al organizatorilor a fost creşterea stimei de sine şi a motivaţiei celor care au participat la concurs, astfel ca ei să devină modele pentru semenii lor.

Copiii prezenţi la concursul desfăşurat la manejul Asociaţiei „Recuperare şi agrement prin călărie” s-au întrecut în patru probe specifice de călărie, pe trei categorii de vârste. Probele au fost organizate astfel încât toţi copii cu diverse dizabilităţi să reuşească să participe şi să reuşească să rezolve sarcinile stând pe cal.

Concursul a cuprins patru probe specifice de călărie pentru copii cu dizabilităţi: voltijă (gimnastică pe cal), călărie individuală pe un traseu marcat cu obstacole pe care copilul conduce singur calul, fiind supravegheat de terapeut, probă individuală de îndemânare şi călărie în echipe formate din trei copii, pe un traseu combinat cu probe stabilite. Categoriile de vârste au fost între 5-8, 9-12 şi 13-16 ani.

Citește și: Ziua Grădinarului, la Leorinț, moment care sărbătorește munca și pasiunea pentru agricultură

La ediţia din acest an s-au înscris 17 organizaţii cu echipe formate din câte trei copii, însoţiţi şi ajutaţi de terapeuţi: Asociaţia „Kavalkada” din Galaţi, Asociaţia Social-Culturală „Dedalis” din Balc, Bihor, Asociaţia Clubul Sportiv „Ambasadorii Speranţei” din Timişoara, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilităţi din Vaslui, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea, „SKAI – Sprijinim, Clădim, Antrenăm” Oradea, Asociaţia „CES – Colaborăm, Educăm, Sprijinim” din Oradea, Asociaţia „Hip-Tep” din Aiud, Asociaţia „Recuperare şi agrement prin călărie” Leorinţ, Asociaţia „New Life Therapy” Miercurea Ciuc, „Autism Baia Mare – Centrul de echitaţie Curtuiuş, Asociatia Sportivă „Fonix” Eliseni, Harghita, Asociaţia „Vis, Iubire, Speranţa” Râmnicu Vâlcea, Asociaţia „Kanthaka – Centrul de echitaţie Zarandok Nyargalo” Dârjiu, Harghita, „Kopiterapia” Sânnicolau de Munte, Bihor, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 1 Alba Iulia, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr. 2 Alba Iulia.

Concursul pe echipe a fost câştigat de „SKAI” Oradea, urmată de Asociaţia „Autism” Baia Mare şi Asociaţia „Kavalkada” din Galaţi. Toţi copiii participanţi au fost recompensaţi cu diplome, medalii şi cadouri.

„Din experienţa celor opt ani pot afirma că în urma concursului creşte stima de sine şi motivaţia copiilor participanţi. Copiii care se înscriu şi se prezintă la acest concurs transmit curaj, bucurie şi împlinire şi astfel pot deveni modele pentru semenii lor, pentru alţi copii cu nevoi speciale, pentru participanţii din anii următori,” a declarat Balogh Csilla, iniţiatoarea concursului.

Iniţiat în 2015 şi purtând denumirea de „Cupa MOL pentru sănătatea copiilor”, acest concurs se desfăşoară anual în cadrul Programului MOL pentru sănătatea copiilor, organizat de Fundaţia Pentru Comunitate, se arată într-un comunicat de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică după-masa pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Citește și: INCENDIU în Alba Iulia, cu degajare de fum, de la o oală cu mâncare uitată pe foc Detasamentul de pompieri Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea