Publicitate electorala | Administraţia liberală a adus investiţii de peste 15 milioane euro – CRISTIAN ALBU, primarul Abrudului renăscut
Administraţia liberală a adus investiţii de peste 15 milioane euro – CRISTIAN ALBU, primarul Abrudului renăscut
Echipa liberală care a preluat în anul 2020 Primăria Oraşului Abrud a demonstrat că, acolo unde există voinţă şi implicare, se pot obţine rezultate demne de un oraş european. Cu un buget insuficient pentru ceea se dorea, dar cu posibilitatea de a accesa fondurile europene, primarul Cristian Alexandru Albu şi viceprimarul Sergiu Simina au readus la viaţă o aşezare istorică, dar care ajunsese dependentă de subvenţii şi ajutoare de stat.
Proiectele implementate în Abrud sunt extrem de ambiţioase şi date deja ca exemplu pentru alte zone urbane istorice. Zece dintre ele sunt finalizate sau aproape de finalizare, contribuind decisiv la creşterea nivelului de confort şi civilizaţie în oraş:
• Dezvoltarea integrată a orașului Abrud, prin realizarea unui centru recreativ în clădirea fostei biserici unitariene și reabilitarea infrastructurii urbane aferente din Piața Eroilor, Piața Cuza Vodă și Str. Ion Buteanu, proiect finanțat din fonduri europene, finalizat in proportie de 90%;
• Reabilitare și modernizare clădire existentă (corp principal) la Școala gimnazială „Avram Iancu”, desființare centrală termică, construire anexă și depozit de lemne, amenajare teren de sport și incintă, proiect finanțat din fonduri europene, finalizat 90%;
• Reabilitare, modernizare și extindere Ambulatoriu la Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud, cu înglobare clădire (propus pentru schimb de destinație din magazie în ambulatoriu) și amenajare incintă, proiect finanţat din fonduri europene, finalizat 80%;
• Modernizarea și dotarea clădirii existente, care aparţinea fostei unități militare, prin înființarea unui Centru de Zi pentru persoane vârstnice, cu unități de îngrijire la domiciliu și centre de preparare și distribuire a hranei pentru persoanele cu risc de sărăcie din orașul Abrud, proiect finanţat din fonduri europene, finalizat;
• Consolidarea infrastructurii medicale în scopul creșterii siguranței pacienților, în cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud, modernizarea blocului operator, modernizarea instalaţiei electrice, realizarea instalaţiilor de gaze medicale şi de vacum, proiect finanţat din fonuri europene, finalizat;
• Modernizare loc de joaca, Aleea Parcului, investiţie din bugetul national, finalizată;
• Extinderea şi modernizarea iluminatului public, proiect finanţat de AFM, finalizat;
• Înfiintarea a două sensuri giratorii pe DN 74;
• Modernizarea şi eficientizarea încălzirii centrale, cazan pe biomasă, la Spitalul „Dr. Alexandru Borza”, investiție din bugetul național, finalizată;
• Înfiinţarea staţiilor de reîncărcare pentru maşini electrice, proiect finanţat prin PNRR, finalizat.
Cu Crisian Alexandru Albu primar şi un consiliu local majoritar liberal, Abrudul are viitor!
Comandat de: PNL Filiala Alba. Distribuit de SC Unirea Pres SRL – portal online: https://ziarulunirea.ro / Cod unic mandatar financiar: 21240015
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor