Rămâi conectat

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CSM Reșița, în sferturile de finală Under 19, vineri, 10 mai

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia va întâlni CSM Reșița în sferturile de finală ale Campionatului Under 19, vineri, 10 mai, ora 12.00, pe terenul doi al Stadionului „Cetate”.

Dacă vor reuși calificarea, „alb-negrii” vor pătrunde în „careul de ași” al competiției organizate de FRF.

Gruparea din Cetatea Marii Uniri este, după foarte mulți ani, la primul sezon în care și-a reluat activitatea la nivelul campionatelor naționale, asta grație colaborării începute anul trecut cu GT Sport Alba Iulia.

În efectiv sunt jucători precum Sebaș, frații Darius și Raul Nistor, sau Ardeiu, care a jucat și în eșalonul terț în acest sezon. George Țălnar îi are în staff-ul tehnic pe Cătălin Popa, Florin Codleanu și Adrian Roman

Formația pregătită de George Țălnar s-a calificat între primele 8 formații din țară la această categorie competițională după 1-0 (1-0) cu LPS Satu Mare, succes obținut în inferioritate numerică. În aceeași fază, CSM Reșița a surclasat FCU Craiova, scor 6-1, asta după ce a terminat pe locul secund în Seria 7 din play-off.

În celelalte partide Progresul Spartac – Dinamo București, Aerostar Bacău – FC Bacău și CSC Șelimbăr – Unirea Bascov.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea