Cupa României de Haltere la Bucureşti
Halterofilii albaiulieni aşteaptă sprijin şi implicare din partea celor abilitaţi
Cupa României de haltere pentru seniori, competiţie ce a coincis cu calificările pentru Campionatele Naţionale şi s-a desfăşurat la Bucureşti, a adus la start o participare numeroasă a halterofililor din Cetatea Marii Uniri, legitimaţi la LPS Alba Iulia (ce a asigurat transportul ambelor echipe) şi CS Unirea Alba Iulia.
S-au remarcat următorii sportivi: Alexandra Avram (categoria 63 kg), AnaMaria Sturza (cat. +75 kg), Andrada Şuşu (cat. 63 kg, reactivată după doi ani), Daniel Ordean (cat. +105 proaspăt câştigator al Cupei României la tineret, el fiind cadet) – toţi CS Unirea Alba Iulia, Carmen Pîrva (cat. +75 kg), Dan Turuş, Robert Javla, Liliana Atudorei (legitimaţi la LPS Alba Iulia). Menţionăm că toţi aceştia provin din Alba Iulia şi localităţi învecinate, produse autohtone şi nu sunt «importaţi» din ţară sau străinătate.
„De asemenea, este de amintit că Andrada Şuşu este selecţionată în lotul care va reprezenta România la Campionatele Mondiale Universitare din luna noiembrie în Israel, cu şanse mari la medalii cu condiţia să fie susţinută de conducerea clubului în pregătire şi protejată împotriva unor elemente care pot să-i perturbe pregătirea. Şi Daniel Ordean este selecţionat în lotul care va reprezenta România la Campionatele Europene de cadeţi din luna septembrie, un sportiv pentru care în anul 2011 am fost nevoit să «negociez» legitimarea acestuia la CS Unirea peste două luni cu conducerea de atunci, reprezentată nefericit de directorul Radu Nicula, lipsit de viziune şi experienţă. Sunt convins că noul director al CS Unirea, Nicolae Nistor, poate să înţeleagă aceste aspecte şi este posibil să obţinem din partea sa implicare şi sprijin pentru obţinerea de rezultate internaţionale notabile, clasări în primele 10 locuri”, a precizat antrenorul albaiulian Ioan Frăţilă.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Gabriel Lazăr, primul transfer al iernii la CSM Unirea Alba Iulia Gabriel Lazăr este primul transfer al iernii la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia. El a venit la CSM Unirea Alba Iulia din postura de jucător liber de contract. Ultima dată acesta a evoluat pentru Unirea Slobozia, formație alături de care a promovat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Sfântul Ion 2025. Urări și FELICITARI de Sf Ioan Botezătorul
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Vine popa cu botezul! Câștig spiritual sau cheltuială materială?
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele