Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Robert Vlad și Diana Stanciu, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, calificare la faza națională a olimpiadelor de economie și psihologie. Alți doi elevi, locul II la Științe Socio-Umane

Ziarul Unirea

Publicat

în

Robert Vlad și Diana Stanciu, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, calificare la faza națională a olimpiadelor de economie și psihologie. Alți doi elevi, locul II la Științe Socio-Umane

Elevii colegiului militar manifestă interes pentru disciplinele socio-umane, discipline care îi ancorează în viața cotidiană, îi încurajează să-și exprime gândurile și sentimentele și au un rol important în dezvoltarea lor socială și chiar profesională.

În fiecare an, elevii care au preocupări pentru a studia aprofundat aceste discipline școlare reușesc, sub îndrumarea doamnei profesoare Simina Dura, să obțină rezultate foarte bune la olimpiadele și concursurile școlare din sfera socio-umană.

Citește și: Cinci elevi de la Colegiul Național ”Avram Iancu” din Câmpeni, calificare la etapele naționale ale olimpiadelor de Sociologie și Creativitate Științifică și a concursului de biologie pentru gimnaziu ,,George Emil Palade”

Elevul sergent Robert Vlad (clasa a XI-a) s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Economie datorită Premiului I obținut la faza județeană a olimpiadei. Vlad mărturisește că această disciplină îi explică aspectele de bază ale vieţii economice, putând astfel să se descurce în viitor. „Olimpiada la economie a fost o provocare pentru mine. Această disciplină este una dintre materiile cu mare aplicabilitate și utilitate în realitate. Astfel am fost determinat să pătrund în tainele ei, pentru a putea, în viitor, să mă descurc în problemele vieții de adult. Calificarea la etapa națională a fost rezultatul efortului și a perseverentei mele, dar și a implicării doamnei profesoare. Sper ca, prin munca pe care o depun în continuare, să nu dezamăgesc și să obțin rezultate frumoase”, a spus Robert.

Elev caporal Diana Stanciu este în clasa a X-a și studiază psihologia, o disciplină a autocunoașterii, care a atras-o de la primele ore. Pentru Diana a fost o oportunitate să înțeleagă mai bine sinele dar și pe cei din jur.

„Psihologia reprezintă pentru mine oportunitatea de a înțelege în profunzime mecanismul de funcționare a psihicului uman și cum acesta influențează în mod direct personalitatea fiecărei persoane, trăirile acesteia și modul în care ea se raportează la societatea în care trăiește. Am parcurs această materie cu plăcere și cu o dorință puternică de a asimila cât mai mult, pregătindu-mă intens și serios, lucru care nu ar fi fost posibil fără ajutorul doamnei profesoare Simina Dura, care a avut răbdare și care mi-a fost alături în drumul spre faza națională a olimpiadei, despre care nu îmi fac griji și în urma căreia sper că voi reuși să obțin rezultate frumoase”, a mărturisit Diana.

Tot la faza județeană a Olimpiadei de Științe Socio-Umane s-au mai obținut un Premiu II la Economie de către elevul sergent Victor Remeș (clasa a XI-a) și un Premiu III la Logică de către elev fruntaș Maria Popescu (clasa a IX-a).

Felicitări tuturor, mult succes mai departe!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea