Augustin Drăguţ a contestat ordinul de demitere din funcţie la Prefectura Alba
Primarul demis al oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, a depus luni dimineaţa la Prefectura Alba o contestaţie la decizia de suspendare din funcţie, semnată de fostul prefect Ştefan Bardan, a declarat actualul prefect Dan Simedru. „S-au depus şi alte documente la dosar. Mie îmi pare rău pentru că, dacă aceste documente ar fi fost depuse iniţial la dosar, sunt convins că prefectul Bardan nu ar mai fi semnat ordinul de demitere a primarului Drăguţ. În acest caz, înainte de luarea deciziei, primarul Drăguţ nici măcar nu a fost audiat. MAI poate revoca acest ordin dacă este considerat ilegal. Instanţa de judecată va suspenda efectiv aplicarea ordinului. Contestaţia a fost depusă abia azi (n.r. luni, 21 mai 2012) pentru că decizia de demitere a fost expediată prin poştă şi a durat ceva mai mult până a intrat în posesia primarului”, a spus prefectul Simedru.
La insistenţele presei, Dan Simedru a furnizat şi numele celorlalţi primari-candidaţi din judeţul Alba, aflaţi în aceeaşi situaţie cu primarul Drăguţ, dar care nu au fost înlăturaţi din funcţie: Sohodol, Poşaga, Şpring, Doştat, Mihalţ. Prefectul Simedru a precizat că, în urma solicitărilor trimise în teritoriu, doar de la Şpring i s-a răspuns, dar incomplet, cu privire la statutul primarilor migratori politici, candidaţi acum pe listele altor partide.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria
Încă un telescaun la Șureanu: „Pătru III” va fi cea mai lungă instalație din zonă, de peste 2.300 de metri și a fost cumpărată second-hand din Austria Un nou telescaun urmează să fie instalat la Șureanu, iar pentru amplasarea instalației a fost solicitată emiterea acordului de mediu din partea APM Alba. Instalație de transport pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților