O președintă de asociație de proprietari din Alba Iulia și-a plătit energia termică la apartament din banii asociației
O fostă președintă de asociație de proprietari din Alba Iulia, obligată să achite daune de peste 20.000 de lei
Femeia a scăpat prin prescriere de infracțiunea de delapidare *A fost acuzată că și-a plătit energia termică la apartament din banii asociației
O femeie care a fost președinte al Asociației de proprietari nr. 11 din Alba Iulia a fost judecată pentru infracțiunea de delapidare. Femeia (S. A.) a scăpat de condamnarea penală, dar trebuie să plătească prejudiciul financiar provocat asociației.
Hotărârea definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Alba Iulia luni, 4 martie 2024. Potrivit rechizitoriului, ”în datele de 09.03.2016, 11.03.2016 și 07.07.2017, în calitate de administrator al Asociației de proprietari nr. 11 din Alba Iulia, inculpata și-a însușit din casierie fără drept, în interes personal, sumele de 4.217 lei, 4.218 lei și respectiv 554,13 lei, prin atestarea unor plăți fictive, cauzând asociației un prejudiciu în cuantum total de 8.989,13 lei”.
Citește și: Administrator de asociaţie de proprietari din Alba Iulia judecat pentru neglijenţă în serviciu
De asemenea, ”în perioada 2014 – mai 2018, inculpata a efectuat 31 de plăți către societatea (…), în cuantum total de 12.341,18 lei, din casieria Asociației de Proprietari nr. 11, reprezentând plata contravalorii energiei termice utilizată de inculpată și familia acesteia (apartamentul 39) și de locatarii apartamentului 37 al blocului din Alba Iulia, fără ca aceste plăți să fie repartizate pentru a fi recuperate de la utilizatori”.
La instanța de fond, Judecătoria Alba Iulia, femeia a fost condamnată la 2 ani de închisoare, cu suspendare. Instanța de apel a constatat, însă, că infracțiunea de delapidare s-a prescris în luna august a anului 2023. Deși asociația de proprietari s-a constituit parte civilă cu suma de 312.477 de lei, instanțele au admis pentru a fi recuperat doar prejudiciul provocat prin actele materiale ale infracțiunii.
„Așa cum corect s-a reținut de către prima instanță, raportat la natura infracțiunii comise în prezenta cauză, partea civilă Asociaţia de Proprietari nr. 11 din Alba Iulia este îndreptățită la repararea prejudiciului produs prin fapta ilicită a inculpatei, faptă care face obiectul infracțiunii de delapidare, infracțiune prin care s-a produs un prejudiciu material în patrimoniul acestei societăți”, a precizat Curtea de Apel.
Prin urmare, fosta președintă a asociației trebuie să plătească suma de 21.330,13 lei către partea civilă, reprezentând contravaloarea prejudiciului material.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă
Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă Un accident rutier grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.oo, pe DN7, la Vințu de Jos. Două persoane sunt încarcerate după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă. Citește și: FOTO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan