Coadă la cultură
Mai avem o speranţă noi, românii, ca popor, mi-am zis după ce sâmbătă seara am văzut mulţimea celor care au dorit să viziteze Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Cred că dacă Alba Iulia ar mai fi avut instituţii similare la fel s-ar fi întâmplat şi acolo. Aşa, albaiulienii s-au mulţumit să revadă colecţiile unuia dintre cele mai prestigioase muzee de istorie din ţară şi să revadă Sala Unirii, gândindu-se că poate, într-un viitor dorit cât mai apropiat, autorităţile locale şi judeţene vor găsi spaţiul şi fondurile necesare pentru înfiinţarea unui muzeu de artă, aşa cum se tot spune de ceva vreme. E adevărat că la afluenţa de public a contribuit din plin şi orarul de vizitare neobişnuit (sâmbătă seara până târziu în noapte), dar şi gratuitatea. Vreau să cred că gratuitatea nu a cântărit prea mult, dar tot eu stau şi mă gândesc că cei pe care-i mână numai setea de cunoaştere nu se împiedică în a plăti cei câţiva lei cât costă un bilet de intrare. De altfel, Noaptea Muzeelor este o mişcare demarată tocmai pentru a apropia publicul de instituţiile de cultură, pentru a le deschide mintea şi a le aprinde curiozitatea, dorinţa de a afla mai mult. Din nefericire sistemul educaţional bazat tot mai mult pe internet, dar şi tentaţiile care le stau elevilor în faţă ori abundenţa modelelor de succes, care au la bază orice altceva numai munca şi studiul nu, sunt extrem de păguboase nu numai pentru dezvoltarea personală, ci şi pentru dezvoltarea societăţii în ansamblul său. Toate alegerile pe care le facem în viaţă (nu mă refer la alegerea administraţiei publice, a preşedintelui ţării sau a parlamentarilor, deşi şi ele sunt supuse aceluiaşi proces mental) sunt marcate de nivelul de cunoaştere, de modul în care ne raportăm la problemele cu care ne confruntăm, de ceea ce vrem să devenim, de modul în care înţelegem să ne construim viitorul, de însăşi modul nostru de gândire. Or, pentru raţionamente corecte este important antrenamentul intelectual, metoda de raţionare, dar în egală măsură sunt importante datele, cunoştinţele supuse raţionamentului. Cu cât mai multe, cu atât sunt rezultatele mai bune. Cultura aduce astfel beneficii societăţii şi părerea care a guvernat politicienii de decizie din ultimii douăzeci de ani conform căreia investiţia în cultură nu aduce plusvaloare, că este aproape un moft, este foarte greşită. Ea s-a materializat însă în alocări bugetare extrem de mici, situaţie care a accelerat scăderea nivelului de cultură. Desigur, de acest fapt profită politicieni de carton dar cu mult tupeu, îmbogăţiţi peste noapte…
Afluenţa de public de la Noaptea Muzeelor este o încurajare, o speranţă, dar ar trebui să fie pentru autorităţi un semnal că proiectele culturale sunt aşteptate, sunt dorite şi ar trebui să se aplece asupra lor. Grija faţă de comunitate nu înseamnă numai canalizare.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor