Heliport în Ţara Moţilor, la Câmpeni. Va deservi spitalele și urgențele din zona Munților Apuseni
Heliport în Ţara Moţilor, la Câmpeni. Va deservi spitalele și urgențele din zona Munților Apuseni
După ce Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Blaj au realizat în parteneriat heliportul amenajat la intrarea în oraş, mai jos de serpentine, administraţia judeţeană s-a asociat de această dată cu Consiliul Local Câmpeni în vederea materializării cadrului necesar pentru construirea unui heliport în oraşul din Apuseni.
Într-o primă etapă, cele două părți se asociază pentru realizarea studiilor: meteorologic, topografic și de obstacolare și geotehnic pentru a determina dacă terenul studiat este adecvat pentru realizarea heliportului.
Valoarea estimată pentru realizarea acestor studii este de 200.000 de lei, cu TVA. Fiecare asociat va asigura jumătate din valoare, respectiv 100.000 de lei, cu TVA.
În etapa a doua, cele două administraţii se vor asocia pentru realizarea studiului de fezabilitate, care va cuprinde soluția constructivă, descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi. Acordul de asociere este încheiat pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, la solicitarea motivată a oricărui asociat.
Citește și: Construcția unui heliport la Câmpeni și modernizarea unui drum care duce spre pârtiile de la Șureanu – două proiecte ale PSD pentru Alba
Heliportul public care se dorește a se construi în Câmpeni va deservi atât Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de boli cronice Câmpeni, cât și toate urgențele din zona Munților Apuseni.
„Existența acestui heliport va contribui la salvarea de vieți omenești, prin reducerea timpului de preluare și transport a bolnavilor cu elicopterul SMURD la alte spitale sau centre medicale din regiune. Pentru ca în situaţii de urgenţă: inundaţii, înzăpeziri, cutremure, incendii de suprafaţă, accidente cu victime multiple sau stare de război, să poată ateriza elicoptere care execută acest gen de misiuni, heliportul este dimensionat pentru cel mai mare elicopter care operează în ţară în acest moment”, se arată în expunerea de motive.
Heliportul, care va putea fi utilizat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, este în fapt un aerodrom utilizat exclusiv pentru elicoptere. El va avea un spațiu de aterizare cu o rază de 50 de metri, special amenajat pentru a permite aterizarea și decolarea elicopterelor, dispunând de indicatoare privind direcția vântului, sistem de balizaj și lumini de semnalizare, sisteme anti-incendiu.
Citește și: Elicopterele salvatorilor SMURD au început să aterizeze pe noul heliport de la Blaj
Totul va fi desfășurat pe o suprafață de aproximativ 5.000 mp, în care vor fi cuprinse și sistemele de alimentare cu combustibil, mentenanță, stație pentru observarea fenomenelor meteo, spațiu administrativ, parcare, drum de acces etc.
Despre amenajarea unui heliport în Ţara Moţilor s-a vorbit încă din 2018, când primarul din acea vreme, Călin Andreş, a solicitat Guvernului sprijin financiar pentru achiziţionarea unui teren, pe care ar urma să se construiască ulterior, cu bani de la bugetul local, un heliport.
Mai târziu, amenajarea unui heliport în oraşul Câmpeni care să fie finanţat de CJ Alba cu 50% din suma necesară investiţiei s-a numărat printre amendamentele propuse la proiectul bugetului pe anul 2021 de către consilierii judeţeni social-democraţi, fără a fi aprobat la vremea respectivă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci