Avântul Reghin – CSU Alba Iulia 1-1 (0-0) | Studenții, pas fals în cursa pentru play-off
CS Universitar Alba Iulia a pierdut două puncte prețioase în deplasarea de la Reghin, remizând cu Avântul, scor 1-1 (0-0). Formația universitară a făcut un pas fals în cursa pentru play-off, un moment important al jocului fiind golul anulat extrem de ușor al lui Kouadio (45, pentru fault în atac), o fază la limită (similară cu golul egalizator înscris de T. Suciu).
După această decizie potrivnică, universitarii au trecut peste un prim act în care au evoluat modest, iar în al doilea mitan, cu 3 înlocuiri la pauză, au reușit să deschidă scorul. Același Pîntea putea face 2-0, însă a ratat, iar ex-uniristul T. Suciu a adus egalarea după un corner.
Finalul a fost la discreția vizitatorilor, ce au ratat câteva ocazii mari, având și ghinion la oportunitatea lui Kouadio și bara lui Piftor (din ultimele secvențe).
„Am pierdut două puncte, asta e clar. Confruntarea a fost una dificilă, presiunea și-a spus cuvântul în prima repriză. Din păcate, din punctul meu de vedere ni s-a anulat un gol valabil în minutul 45. Altfel stăteau lucrurile dacă intram cu avantaj la pauză. Am deschis scorul, însă am luat gol din fază fixă, iar în ultimele 10 minute am avut o sumedenie de ocazii, dar nu le-am fructificat„, a menționat Bruno Vienescu.
*0-1, MIN. 64: PÎNTEA deschide scorul cu un șut la care portarul a făcut o gafă majoră
La 0-1, studenții au ratat o mare ocazie de a majora avantajul, prin Pîntea, fază la care a intervenit salutar goalkeeperul advers.
*1-1, MIN. 70: egalare restabilită de T. SUCIU, fostul atacant al Unirii Alba Iulia
Două ocazii bune ale gazdelor în primele 25 de minute, ratate de T. Suciu și Potor. În final primei reprize R. Gal a intervenit salutar în fața lui Potor. CSU a marcat prin Kouadio, însă golul a fost anulat pentru fault în atac (45)
Gruparea condusă de Bruno Vienescu, cea mai bine plasată dintre conjudețene, începe anul cu o deplasare deloc facilă împotriva formației din „orașul viorilor” întărită în intersezon cu… D. Todoran (CSU Alba Iulia) sau T. Suciu (CSM Unirea Alba Iulia). Fără cei doi fundași titulari, Niakate și R. Popa – suspendați, studenții din Cetatea Marii Uniri nu-și permit să piardă puncte în prima din cele două deplasări consecutive (următorul meci, la Viitorul Cluj).
Avântul: Menyhart – Enescu, Bugnar, Merdariu, Truță, M. Bucur, Panga, Chirlejan, Potor, Todoran, T. Suciu; rezerve A. Gal, M. Pop, Cotoi, Murar, D. Dan, Bujor, Boni, Chirilă, Marinescu. Antrenor Alexandru Borș
CSU Alba Iulia: R. Gal – Kilyen/ cpt, Kouadio, B. Lazăr, Bucurică (46, Piftor), Gilyen (54, Bidulescu), M. Șerban (81, B. Minteuan), Trifu (46, V. Boldea), Pîntea, Ouedraogo (46, Târșa), Tronca; rezerve Al. Șerban, Cunțan, Cisse, E. Vlad. Antrenor Bruno Vienescu.
Arbitri M. Chioran (Florești), P. Pojar, Cl. Giorgiu (ambii Cluj-Napoca) Observatori L. Țiții (Sibiu), Șt. Donciu (Sf. Gheorghe).
Foto: CSU Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor