Ciucă, despre cel mai important eveniment politic din UE, înaintea alegerilor europarlamentare: Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României
Ciucă, despre cel mai important eveniment politic din UE, înaintea alegerilor europarlamentare: Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României
“Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în Bucureşti. Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care Partidul Naţional Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene.
Şi în acelaşi timp este un semn de recunoaştere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea şi măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei.”
„Ceea ce este cel mai important de subliniat este că trebuie să ne aducem aminte că în 2007 România a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene (…) Şi aş vrea să vă dau doar o singură cifră, şi anume, dacă ne referim la PIB-ul per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare faţă de media europeană, în 2007 ne găseam la 40%, astăzi România este la 80% şi sunt perspective şi avem potenţial să putem să creştem în continuare.”
Citește și: FOTO Viceprimarul Emil Popescu a plantat un cireș, lângă blocul unde a copilărit: ”Să țină umbră-n zilele calde”
“Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, este unul al solidarităţii şi este unul al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României, pentru tot ceea ce înseamnă siguranţa şi securitatea în perioada imediat următoare, pe termen mediu şi, de ce nu, deciziile la un astfel de congres trebuie să vizeze obiective pe termen lung.”
„Măsurile pentru care europarlamentarii noştri au negociat şi pentru care au reuşit să obţină rezultate în ceea ce înseamnă sprijinirea economiei româneşti, sprijinirea fermierilor, sprijinirea industriei autohtone, a mediului de afaceri autohton (…) sunt dezideratele Congresului EPP. Acestea se referă la trei chestiuni foarte importante. Şi anume, discutăm despre modul în care vom reuşi să luăm decizii pentru a susţine cetăţenii Uniunii Europene, cetăţenii României, pentru că aici este munca noastră, implicarea, responsabilitatea noastră ca membri ai familiei populare să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini cetăţenii României şi a le da încrederea în măsurile şi în politica de centru dreapta, în politica liberală. De asemenea, discutăm de modul în care…al doilea deziderat, modul în care prezervăm valorile politicilor de centru dreapta. Şi am văzut că ele nu au avut alt obiectiv acela de a crea dezvoltare, de a crea progres şi de a genera bunăstare. Şi nu în ultimul rând, cel de-al treilea deziderat (…)acela de a asigura securitatea internă şi externă a Uniunii Europene şi a fiecărei ţări în parte.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna, în următorii ani, un dezastru pentru Alba și pentru România. După prezentarea programului de guvernare al liberalilor, e tot mai clar că următorii ani ar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan