Rămâi conectat

Curier Județean

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Județul Alba, niciun proiect de cercetare – dezvoltare finanțat cu fonduri europene

Unirea Ziarul

Publicat

în

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul! Județul Alba, niciun proiect de cercetare – dezvoltare finanțat cu fonduri europene

Este un truism că o economie dezvoltată, așa cum ne asigură autoritățile că are județul Alba, ca să fie sănătoasă, trebuie susținută de o componentă serioasă de cercetare – dezvoltare, inovare. Or cercetarea și inovarea se petrec, de regulă, în instituțiile de învățământ superior sau într-un parteneriat între firme și aceste instituții.

În perioada de alocare financiară europeană 2014 – 2020, Comisia Europeană a dat atenție acestui aspect și fiecare țară a inclus în programele de finanțare cu fonduri europene astfel de linii de finanțare. Și în Programul Operațional Regional 2014 – 22020 a existat o asemenea axă de finanțare.

Cum POR 2014 – 2020 a ajuns la final la 31 decembrie 2023, am cercetat să vedem cum stăm cu cercetarea și dezvoltarea în Regiunea Centru, cu accent pe județul nostru. Nu ne-a prea plăcut ce-am aflat. În toată Regiunea Centru s-au depus și finanțat 7 proiecte, dintre care 2 pentru crearea și dezvoltarea infrastructurii de inovare și transfer tehnologic: unul la Brașov, în valoare de peste 4,4 milioane de lei, și altul în județul Mureș, în valoare de aproape 1,9 milioane de lei.

Citește și: Județul Alba își consolidază poziția economică pe plan regional: Germania rămâne principalul partener comercial

De asemenea, s-au mai depus 5 proiecte care au vizat parteneriate între instituțiile de cercetare și firme în scopul implementării unui rezultat al cercetării – dezvoltării. Bineînțeles, în Brașov și Mureș, astfel: 2 proiecte în Brașov, în valoare totală de 2,150 milioane de lei, și 3 proiecte în județul Mureș, în valoare totală de peste 3,7 milioane de lei.

Așadar, niciun proiect de cercetare – dezvoltare finanțat în județul Alba, unde avem și două instituții de învățământ superior, dar și o industrie destul de dezvoltată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Program redus pentru agrement la Bazinul Olimpic Alba Iulia în perioada 13-19 mai 2025: Care este orarul adaptat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Program redus pentru agrement la Bazinul Olimpic Alba Iulia în perioada 13-19 mai 2025: Care este orarul adaptat În săptămâna 13-19 mai 2025 înotul de agrement se va putea practica potrivit unui orar adaptat la Bazinul Olimpic Alba Iulia. În perioada 2025 bazinul din Alba Iulia va găzdui ultimul turneu al campionatului național de polo […]

Citește mai mult

Curier Județean

Proiect pentru construirea Casei Comunelor din Județul Alba: „Sperăm să devină în timp un simbol al unității administrației locale”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiect pentru construirea Casei Comunelor din Județul Alba: „Sperăm să devină în timp un simbol al unității administrației locale” O sesiune extraordinară a Adunării Generale a Filialei Alba a Asociației Comunelor din România (ACoR) s-a desfășurat joi, 8 mai 2025. În cadrul reuniunii a fost aprobat în unanimitate proiectul care vizează construirea Casei Comunelor din […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | A început turnarea asfaltului pe ultimii 3 kilometri ai DJ 107 K Întregalde-Bârlești

Ziarul Unirea

Publicat

în

A început turnarea asfaltului pe ultimii 3 kilometri ai DJ 107 K Întregalde-Bârlești Joi, 8 mai 2025 a început turnarea asfaltului și pe ultimii trei kilometri, înspre Mogoș (Bârlești), pe Drumul Județean 107 K Întregalde-Mogoș (intersecție cu Transapuseana). Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. Citește și: FOTO | Continuă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea