Rata inflației a urcat la 7,41% în luna ianuarie 2024
Rata inflației a urcat la 7,41% în luna ianuarie 2024
Această majorare a avut loc în contextul în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.
„Indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%. Rata anuală a inflaţiei în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2023 a fost 7,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2023 – ianuarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2022 – ianuarie 2023) a fost 9,8%”, spune INS într-un comunicat.
Banca Naţională a României a anunţat la începutul anului că rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023.
Citește și: Bani de la stat pentru tinerii care se angajează în 2024. Câți bani ar putea primi?
„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023. Creşterea va fi antrenată de majorarea şi introducerea în luna ianuarie a unor taxe şi impozite indirecte în scopul continuării consolidării bugetare, în timp ce scăderea ulterioară a ratei inflaţiei va avea, pe mai departe, ca resorturi majore factori pe partea ofertei – prioritar efecte de bază dezinflaţioniste şi corecţii descendente ale cotaţiilor materiilor prime agroalimentare şi ale cotaţiei ţiţeiului -, precum şi dinamica în descreştere a preţurilor importurilor”, potrivit comunicatului BNR privind decizia de politică monetară din 12 ianuarie.
De asemenea, prognoza actualizată a Băncii Naţionale a României reconfirmă perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în debutul anului curent, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite indirecte, şi a reluării scăderii acesteia ulterior, dar într-un ritm încetinit comparativ cu 2023 şi cu proiecţia precedentă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ordonanța trenuleț 2025: Pensiile și salariile bugetarilor ÎNGHEȚATE anul viitor Pensiile vor rămâne la același nivel până la aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025, reiese dintr-un draft al Ordonanței Trenuleț 2024 obținut de publicația HotNews. Astfel, valoarea punctului de referință se menține la 81 lei. Pentru bugetari, salariile și sporurile vor fi înghețate […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor