FOTO Amenzi de peste 1,2 milioane lei, date de Protecția Consumatorilor Alba, în luna ianuarie. Neregulile găsite de inspectori
Amenzi de peste 1,2 milioane lei, date de Protecția Consumatorilor Alba, în luna ianuarie. Neregulile găsite de inspectori
În luna ianuarie 2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba (CJPC ALBA) a desfășurat o serie de acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația specifică în vigoare, la 148 operatori economici care activează în domeniile prestării de servicii de alimentație publică, comercializării de bunuri alimentare și nealimentare, precum și prestării de servicii nealimentare.
Citește și: DSVSA Alba: Peste 500 de firme din domeniul alimentar, avizate și înființate în anul 2023, în județ
S-au desfășurat în total 80 de acțiuni de control privind comercializarea de bunuri alimentare, precum și prestări servicii de alimentație publică, respectiv 68 de acțiuni de control privind comercializarea de bunuri nealimentare, precum și
prestări servicii nealimentare.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Alba au aplicat următoarele sancțiuni și măsuri complementare:
– 118 amenzi contravenționale în valoare de peste 1.260.000lei;
– 94 avertismente;
– oprirea definitivă de la comercializare a unor produse dovedite a fi neconforme în valoare de aproximativ 52.000 lei
– oprirea temporară de la comercializare a unor produse care prezentau abateri de la legislația în vigoare până la remedierea deficiențelor constatate, în valoare de peste 26.000 lei
S-au dispus măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor în cazul a 13 operatori economici.
Dintre cele mai frecvente abateri constatate, menționăm:
• comercializare produse tradiționale fără afișare fotocopie atestat la locul de comercializare;
• lipsă autorizații/avize de funcționare;
• comercializarea unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale/data limită de consum depășită;
• nerespectarea temperaturilor declarate și înscrise de producători;
• produse alimentare care pot afecta viața și sanatatea consumatorilor: produse cu parametrii organoleptici modificați, produse devidate, cu ambalaje deteriorate;
• legume și fructe depreciate, deteriorate, cu urme de mucegai, afectate de dăunători;
• materii prime depozitate necorespunzător, materie primă cu ambalaje deschise fără indicarea datei deschiderii;
• abateri în cadrul listei meniu: lipsa afișării substanțelor alergene, lipsă informării referitoare la cantitatea netă/produs;
• folosirea unor agregate frigorifice și echipamente/ustensile neigienizate, nerespectarea completării zilnice a graficului de temperatură, lipsa graficelor de schimb ulei;
• lipsa verificării metrologice la balanțele de verificare utilizate;
• lipsă menționare țară de origine și calitate la raft;
• produse fără elemente de identificare și caracterizare, lipsă etichetă, etichetare neconformă;
• comercializare produse alimentare si nealimentare fără afișarea informațiilor în limba română;
• nerespectarea regimului promoțiilor- comercializarea unor produse în baza unei oferte promoționale indicată la raft, fără ca operatorul economic să informeze consumatorii asupra condițiilor specifice privind oferta de preț, a datei de încetare a ofertei de preț, precum și că este în limita stocului disponibil; preț vechi și preț promoțional trecute eronat, comportament incorect;
• practici comerciale înșelătoare- operatorul economic înscrie pe eticheta de comercializare a produselor comercializate vrac altă valabilitate de consum față de data limită de consum stabilită de producător;
• informarea incorectă a consumatorilor privind puterea produselor înscrisă pe ambalajul produselor față de puterea de pe eticheta aplicată pe produs și în manualul de utilizare al produsului;
• comercializare imobile fără informarea corectă, completă și precisă a consumatorului despre caracteristicile imobilului;
• lipsă informații referitoare la: condiții de acordare a garanției, prețul de vânzare, lipsă costuri stabilite în documentele precontractuale cu privire la dotări, finisaje;
• comercializare echipamente electrice de joasă tensiune cu lipsa declarației de conformitate a produselor, cu marcaj CE neconform, cu nerespectarea prevederilor legale privind traducerea în limba română a principalelor informații de pe eticheta produsului, a instrucțiunilor de utilizare, a instrucțiunilor privind securitatea;
„Nu tolerăm nici un fel de deficiență, așa cum consumatorii știu deja. Supraveghem prestarea serviciilor și comercializarea de produse alimentare către consumatori permanent, pentru a ne asigura că operatorii economici le respectă drepturile și, implicit, legea. Acțiunile de verificare în acest domeniu de activitate vor continua și în următoarea perioadă” – Emil Nistor, comisar șef adjunct CJPC Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul Un bărbat specializat în infracțiuni de înșelăciune a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a indus un eroare o persoană din Alba în urma unei tranzacții […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum o zi
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră