Șofer băut din Alba, care conducea haotic, urmărit din Ocna Mureș până în Unirea, de către polițiștii din Alba. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l
Șofer băut din Alba, care conducea haotic, urmărit din Ocna Mureș până în Unirea, de către polițiștii din Alba. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l
La data de 19 ianuarie 2024, în jurul orei 16.30, polițiștii din Ocna Mureș, în timp ce desfășurau activități de patrulare pe strada Monchim din Ocna Mureș au observat un autoturism cu o traiectorie sinuoasă, motiv pentru care a fost efectuat semnal regulamentar de oprire.
Întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire, polițiștii au urmărit autoturismul, reușindu-se oprirea acestuia pe raza comunei Unirea.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 52 de ani, din comuna Unirea, care era sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Ce spune Vasile Bucur despre excluderea sa din AJVPS Alba: ”Oportuniștii au stat la umbră mulți ani și se frecau în barbă și mocneau de cum să îmi ia mie locul”
Ce spune Vasile Bucur despre excluderea sa din AJVPS Alba: ”Oportuniștii au stat la umbră mulți ani și se frecau în barbă și mocneau de cum să îmi ia mie locul” La aproximativ o lună după ce a fost exclus din AJVPS Alba, fostul președinte Vasile Bucur rupe tăcerea și explică într-o postare pe pagina […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Actualitateacum 4 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 5 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 3 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Actualitateacum 13 ore
12 decembrie 1916: Consiliul de Miniștri a aprobat transferul Tezaurului României în Rusia