Dragoș Damian, Terapia Cluj: Fabricile din Brașov produceau peste 300 de tractoare agricole și camioane grele pe zi, înainte de a fi închise. Astăzi, în România, nu se mai asamblează aproape deloc
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Fabricile din Brașov produceau peste 300 de tractoare agricole și camioane grele pe zi, înainte de a fi închise. Astăzi, în România, nu se mai asamblează aproape deloc
Un detaliu care poate a scăpat celor care urmăreau imaginile și comentariile de la protestele fermierilor și transportatorilor – de fapt nimeni nu se gândea la el. Ați remarcat cu ce mărci de tractoare agricole și camioane grele protestează fermierii și transportatorii? MAN, Volvo, Renault, IVECO, John Deere, New Holland sunt mașinile care predomină la protest. Nici un tractor agricol sau un camion greu asamblat în România.
România fabrică în prezent foarte puține tractoare agricole și camioane grele – în cazul autovehicolelor de orice fel asamblare ar fi termenul corect, el este de altfel un termen indicator al locului unde se aduce cea mai mare valoare adăugată. În ultimii 20 de ani doar două companii românești au încercat să acopere golul lăsat de închiderea fabricilor din Brașov și alte două grupuri internaționale au deschis unități de asamblare la noi în țară.
Poate că generațiile mai tinere vor fi interesate să știe câteva amănunte despre cele două fabrici brașovene, total sau parțial închise astăzi. Autocamioane Brașov, cunoscută și drept Român Brașov, a fost înființată în 1921, ajungând în vremurile cele mai bune să producă 33.000 de mașini pe an, aproape 130 pe zi lucrătoare, prin munca a 20.000 de salariați. Tractorul Brașov a început să producă tractoare în 1946 și, la apogeu, avea tot circa 20.000 de angajați care produceau 50.000 de tractoare pe an, aproape 200 pe zi lucrătoare. Ambele fabrici dominau exporturile în Europa de Est și Orientul Mijociu, dar nu numai, România livra tractoare agricole și camioane grele în aproape 100 de țări.
Citește și: Profesorul universitar la ASE, Cristian Păun: „Când politicienii aplică economiei un model greșit, inflația o ia razna imediat”
Un lucru este clar însă. Marea majoritate a celor circa 250.000 de tractoare agricole și aproximativ 150.000 de camioane grele existente în România astăzi vin din export. Și nici nu am pus la socoteală toate celelalte echipamente agricole și tipuri de mașini de transport marfă. Poate că cineva chiar are cifrele la zi, dar nici nu mai are importanță, avem încă un exemplu că suntem dezindustrializați, cu șanse minime de a ne acoperi vreodată toate deficitele care s-au adunat, în special acela de balanță comercială.
Președintele României din 2025 va numi Premierul României din 2025. Ambii pot găși mai jos lista cu top 10 companii internaționale producătoare de tractoare agricole și de camioane grele și țara în care sunt înregistrate sediile corporațiilor. Apropo, aproape toate cele 20 de corporații sunt înființate cu mult timp după Tractorul Brașov și Autocamioane Brașov.
Pentru ambii, aceeași rugăminte, să dea o fugă până la sediile corporatiste ale companiilor care nu au centre de asamblare în UE și să le cheme să investească în asamblarea în România de tractoare agricole și camioane grele. Împușcă doi iepuri dintr-o lovitură, pentru că multe dintre companiile de mai jos asamblează și vehicole militare.
Top 10 companii tractoare agricole 2022
1. Mahindra & Mahindra (India)
2. John Deere (SUA)
3. Massey Fergusson Limited (SUA)
4. Sonalika Group (India)
5. Kubota Corporation (Japonia)
6. New Holland (SUA)
7. Escorts Limited (India)
8. Fendt (Germania)
9. Case IH (SUA)
10. Same Deutz Fahr (Italia)
Top 10 companii camioane grele 2022
1. Dongfeng (China)
2. Hino (Japonia)
3. IVECO (Italia)
4. MAN (Germania)
5. Mercedes Benz (Germania)
6. Mitsubishi (Japonia)
7. Paccar (SUA)
8. Scania (Suedia)
9. Tata (India)
10. Volvo (Suedia)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă
Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă Un accident rutier grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.oo, pe DN7, la Vințu de Jos. Două persoane sunt încarcerate după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă. Citește și: FOTO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan