Ajutor de la stat pentru agricultori, pentru producerea energiei din surse regenerabile: Termenul limită pentru depunerea proiectelor a fost prelungit
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat prelungirea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din sectorul agricol și industria alimentară. Termenul limită a fost extins până la data de 31 ianuarie 2024, ora 23.59.
Apelul pentru primirea cererilor de finanțare a fost deschis la 20 noiembrie, iar termenul limită inițial comunicat era 15 decembrie. Conform MADR, depunerea propunerilor de proiecte se bazează pe procedura de ofertare concurențială și vor fi evaluate în funcție de punctajul obținut după încheierea sesiunii de depunere.
Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul schemei de ajutor de stat este MADR, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Alocarea stabilită pentru sesiunea în desfășurare este de 150 de milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii.
Schema de energie prevede alocarea a 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 megawatt, dintre care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 de milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1 MW, alocarea totală este de 50 de milioane de euro, cu 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 40 de milioane de euro pentru energie solară.
Ajutorul de stat este 100% nerambursabil, iar beneficiarii pot depune mai multe proiecte doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 de euro per beneficiar.
Pentru energia eoliană, finanțarea poate ajunge la maxim 1.400.000 de euro pe MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și 700.000 de euro pe MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. Pentru energia solară, valoarea sprijinului poate atinge 1.000.000 de euro pe MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și 500.000 de euro pe MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.
Beneficiarii eligibili pentru Schema de energie includ întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și organizații/federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare.
Potențialii beneficiari au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă pe pagina oficială a AFIR în vederea întocmirii documentației necesare accesării acestei finanțări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan