Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia 1-1 (0-0)! Studenții au egalat în prelungiri, reușită de senzație Tronea, și le-au pus piedică „alb-negrilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a remizat pe “Cetate”, în derby-ul orgoliilor, cu CSU Alba Iulia, scor 1-1 (0-0), fiind egalată în prelungiri de șutul fabulos trimis de Tronea (90+3, prima sa reușită la nivel de seniori)!

La câteva zeci de secunde de un succes extrem de important, „alb-negrii” au pierdut printre degete puncte prețioase, reducându-se șansele de accedere în play-off.

Inspirația lui Pelici și-a spus cuvântul, până la un punct, în duelul concitadinelor, acesta trimițând în teren cu puțin timp înainte doi jucători care au conlucrat la deschiderea scorului (60, Roșu – pasă pentru Indrei). “Alb-negrii” au suferit în această dispută, universitarii având inițiativa în prima repriză, și au fost aproape să cucerească 3 puncte extrem de importante, în acel caz distanța dintre cele două combatante reducându-se la două puncte.

A fost un joc de luptă, încrâncenat, niciuna dintre formații nedorind să piardă această confruntare a orgoliilor. Tronea, în secvențele de prelungiri a stricat sărbătoarea uniristă, tocmai când amfitrionii se pregăteau să celebreze o victorie mare.

*Lui Marcel Rusu i s-a făcut rău

Finalul a fost unul încins, secundului unrisit Marcel Rusu făcându-i-se rău pe banca tehnică, o cădere de tensiune. Acesta a primit îngrijiri medicale pe pistă, în ambulanță, minute îndelungate, dar a refuzat transportul la spital.

1-0, MIN. 60: inspirația lui Pelici, rezervele intrate au conlucrat pentru deschiderea scorului, acțiune Roșu și finalizare INDREI

*1-1, MIN. 90+3: TRONEA, șut din voleu, senzațional, de la 30 de metri, în vinclu

E mare păcat că nu am putut câștiga, am avut punctele în mână. Trebuie să recunoaștem că rezultatul este echitabil, adversarii au avut ocaziile lor când scorul era alb. Trebuia să gestionăm mult mai atent finalul întâlnirii. Îmi pare nespus de rău că nu am învins în acest joc important. Mi-aș fi dorit să dedic victoria memoriei lui Viorel Mălușel, artizanul acelei primei promovări în Divizia A și omul care mi-a oferit șansa să devin antrenor în prima ligă”, a precizat Alexandru Pelici.

 “Facem un obicei în a rata situații bune în debutul jocului. Felicit băieții că au reușit să revină, acesta e un aspect pozitiv. Egalul nu ne nemulțumește, păstrăm distanța de 5 puncte față de Unirea. Noi săptămâna aceasta nu am putut face antrenament pe Cetate, iar adversarii au făcut 4, nu a fost fair play, ni s-a interzis accesul la stadion Toată săptămâna aceasta s-a vorbit că în Alba este doar Unirea, ceea ce este fals, dar așa pot fi și eu răutăcios și să spun că în acest sezon am jucat de 3 ori și am obținut două victorii și un egal, și să afirm că în Alba e doar Universitatea, care iarăși e fals. Nici nu înțeleg de unde această prăpastie, eu mi-aș dori să mergem împreună în play-off. Nu văd de ce aceste șicane. Dânșii, la meciul tur la Galtiu, făceau poze la porțile de rezerve și căutau motive să facă o contestație”, a spus Bruno Vienescu.

Vomir (49) – șut de la 35 de metri care a șters transversala. Ocazie mare Serebe (52) – scăpat singur, lob deturnat de Al. Stoian.

Remiză albă, după o primă repriză dominată de vizitatori.

CSU a început mai bine, având două bune oportunități prin Tronea (15) – șut respins din fața porții de Stanciu. La faza următoare, șut Pîntea scos de sub bară de Al. Stoian. Liberă C. Cristea (34) – primul șut pe poartă a gazdelor, intervenție Gal. Tronea (39) – șut în diagonală, respins de portar, același atacant, reluare modestă din centrul careului (42). De la gazde lipsește Fetița – accidentat, iar de la oaspeți R. Popa – suspendat

În jur de 500 de spectatori, o asistență destul de redusă, la derbyul albaiulian, precedat de un moment de reculegere în memoria lui Viorel Mălușel.

Despărțite de 5 puncte, concitadinele se vor înfrunta într-un derby incendiar. Uniriștii, cu spatele la zid, nu au la îndemână decât victoria, la revenirea antrenorului Alexandru Pelici pe “Cetate”. Va fi o confruntare de “totul sau nimic”, cu o miză imensă în economia luptei pentru play-off, între formații ce împart arena albaiuliană.

CSM Unirea: Al. Stoian – V. Stanciu, Vomir, E. Codrea, Ciaun (81, Benkirat) – M. Boldea, Istrate (69, Mâlnă), C. Cristea/ cpt, Raicea (57, Roșu), M. Codrea (81, T. Suciu), Frăsineanu (57, Indrei); rezerve Raț, D. Nistor, Bârdea, Sebaș. Antrenor Alexandru Pelici;

CSU: Gal – Kilyen (76, Cunțan), Niakate, Cisse, V. Boldea (66, Trifu) – M. Șerban (82, Kouadio), Al. Giurgiu/ cpt – Bidulescu (66, Gilyen), Tronea, Pîntea (66, Todoran) – Serebe; rezerve Al. Șerban, Cunțan, Fofana, Bucurică,  E. Vlad. Antrenor Bruno Vienescu.

Arbitri V. Hurducaș (Iclod), D. Nagy (Mediaș), R. Spătar (Sibiu) Observatori C. Tutunaru (Tg. Jiu), Ov. Tâlvan (Sibiu)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea