Alocații 2024: Cu cât se vor majora sumele primite de copii de anul viitor
Alocații 2024: Cu cât se vor majora sumele primite de copii de anul viitor
Alocațiile pentru copii vor crește, începând din data de 1 ianuarie 2024. Acestea se vor majora cu 87 de lei pentru copiii de până în doi ani și cu 35 de lei pentru cei până la 18.
La momentul actual, alocația este de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18. De la 1 ianuarie însă, acestea se majorează cu 87, respectiv 35 de lei.
Creșterile reprezintă, de fapt, indexarea cu rata inflației care în acest an a variat între 5 și 10 procente.
Întrebată dacă alocațiile vor fi indexate cu rata inflației la începutul anului următor, Natalia Intotero a declarat că veniturile copiilor sunt o prioritate pentru guvernanți, iar aceștia își vor respecta angajamentele.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.
Astfel, alocațiile pentru copii ar trebui să aibă următoarele valori de la 1 ianuarie 2024:
718 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copiii cu varsta intre 0 – 2 ani/respectiv, pană la 18 ani, în cazul copilului cu handicap;
291 lei (începând cu 1 ianuarie 2024), pentru copilul care a depăşit varsta de 2 ani, pană la 18 ani, precum şi tinerilor care au implinit 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată. Așadar, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.
Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți. Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.
Sursa: dailybusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci