Profesor universitar de la ASE, despre vânzarea PROFI sau cum ne păcălim singuri cu așa-zisa creștere a investițiilor: ”Un investitor străin înlocuiește un alt investitor străin”
Profesor universitar de la ASE, despre vânzarea PROFI sau cum ne păcălim singuri cu așa-zisa creștere a investițiilor: ”Un investitor străin înlocuiește un alt investitor străin”
Cristian Păun, profesor universtar la ASE București, originar din Alba, vorbește, într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare despre cum ne păcălim singuri cu creșterea investițiilor străine și dă exemplu vânzarea gigantului Profi.
„Văd o întreagă efervescență cu privire la preluarea de către Grupul Ahold Delhaize a Profi Rom Food deținută de MidEuropa (un fond de investiții european) pentru suma de 1,3 miliarde de euro. Toți sunt foarte încântați de această ”reușită” și o văd ca o încredere în creștere a investitorilor străini în România, o creștere a investițiilor străine, o știre pozitivă.
În realitate, situația este complet pe dos. Un investitor străin înlocuiește un alt investitor străin. Unul vinde și pleacă de aici, altul cumpără și se extinde aici. Pe ansamblu, investițiile din România (ca stoc) rămân fix la fel. Desigur, de dragul statisticilor triumfaliste, investițiile străine din România vor crește cu suma respectivă (inclusiv pe PIB). La fel cum ne bucurăm că vine Delhaize cu 1,3 miliarde de Euro în economia românească, ar trebui să ne văităm și că pleacă MidEuropa cu aceeași sumă de aici.
În plus, Delhaize cumpără Profi pentru că nu are o rețea națională și a avut de ales între a absorbi un concurent redutabil și a crea propria sa rețea în teritoriu, mai ales în zona rurală. Pentru consumatorul român, mai ales cel din urban, achiziția nu poate să însemne ceva bun. Între Mega și Profi de acum, mâine vei avea doar Mega. Iar Mega nu este nici pe departe varianta mai ieftină, asta este clar. Opțiunile sunt mai puține și, implicit, condițiile de piață mai defavorabile. Același lucru și pentru potențialii furnizori locali la Mega și Profi. Acum vor negocia doar cu Mega și vor putea folosi alternativa ca argument în negociere. Nu mai există.
În concluzie, această achiziție nu este nimic spectaculos, mai ales din perspectiva noastră, a consumatorilor români. Nu ieșim câștigați din asta, dimpotrivă, vom fi ceva mai șifonați.
Întrebarea cheie rămâne următoarea: de ce nu a rămas Profi aici și de ce nu a optat Mega să concureze Profi investind un capital adițional în dezvoltarea unei rețele care să concureze în teritoriu un jucător deja experimentat? Răspunsul îl puteți intui și singuri…”, a scris Cristian Păun pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan