VIDEO| Un bărbat din Alba, REȚINUT în urma perchezițiilor efectuate în 3 județe, într-un dosar de tâlharie calificată: Ce au descoperit polițiștii
VIDEO| Un bărbat din Alba, REȚINUT în urma perchezițiilor efectuate în 3 județe, într-un dosar de tâlharie calificată: Ce au descoperit polițiștii
Ca urmare a perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 26 octombrie a.c., în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au descoperit și au ridicat un telefon mobil, aparținând victimei, și suma de 1.400 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Alba.
Persoana bănuită va fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Reiterăm precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O nouă performanță a elevei Damaris Vasinc, de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș: Premiul I la etapa județeană a Concursului „Memoria Holocaustului” și calificare la etapa națională
O nouă performanță a elevei Damaris Vasinc, de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș: Premiul I la etapa județeană a Concursului „Memoria Holocaustului” și calificare la etapa națională Damaris Vasinc elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Lucian Blaga din Sebeș s-a calificat la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”, după ce a obținut […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 19 ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile