FOTO | Maria Chiorean, o văduvă de veteran de război, din Blaj, sărbătorită la împlinirea vârstei venerabile de 101 ani
FOTO | Maria Chiorean, o văduvă de veteran de război, din Blaj, sărbătorită la împlinirea vârstei venerabile de 101 ani
O vârstnică din Municipiul Blaj, una dintre cele 300 de văduve ale veteranilor de război din Alba, a fost sărbătorită de către familie, împreună cu comunitatea locală, odată cu împlinirea vârstei de 101 ani.
„În municipiul Blaj locuiește una dintre cele 300 de văduve ale veteranilor de război din județul Alba, din totalul de 19.300 câte se mai află în viață. Credincioasa Maria Chiorean, un tezaur viu al urbei Blajului, a fost sărbătorită marți, 17 octombrie, la împlinirea vârstei de 101 ani, fiind vizitată la locuința personală situată pe strada Axente Sever din municipiu.
În Patriarhia Română, anul 2023 a fost proclamat drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți). Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, ne-am alăturat, în calitate de paroh și duhovnic, membrilor familiei și invitaților doamnei Maria Chiorean cu ocazia acestei frumoase aniversări.
Credincioasa Maria și-a primit musafirii cu toată dragostea care îi caracterizează întreaga viață, locul întâlnirii fiind vechea ei căsuță în care locuiește de peste 70 ani. În acest moment deosebit, a fost înconjurată de cele mai dragi persoane: fiica cea mare, Maria Terzi, nepotul Marius și strănepoții Tudor, Mălina și Mihnea; cea de-a doua fiică, Ana Hârceagă, cu soțul Mircea și nepoții Ramona și Florin; fiica cea mică, Elena Gutlebet, și singurul fiu, Nicolae, cu nepotul Cristian, soția Lavinia și strănepoții Eric și Alexia.
Părtași la acest moment aniversar au mai fost doamna Livia Mureșan, viceprimar al municipiului Blaj, domnul Martin Boitor, consilier local, col. Nicolae Panduru, col. Vasile Ghib și căpitan Secășean Crucianiar, din partea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (A.N.C.M.R.R.), precum și ing. Ioan Mihălțan, președinte al ASTRA Blaj.
Doamnei Maria i-au fost oferite buchete de flori, fiindu-i acordată și o Plachetă comemorativă. Apoi, cu toții au cântat cu însuflețire ,,La mulți ani’’. În continuare, dimpreună cu părintele Liviu Fer, preot al parohiei Crăciunelu de Jos, am rostit o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra doamnei Maria. Apoi, am apreciat în cuvinte deosebite credința și bună cucernicia sa, subliniind viața cumpătată trăită în armonie cu comunitatea parohială, pentru jertfelnicia și dăruirea de a-și educa copii potrivit învățăturii Sfintei Biserici.
Din partea Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Alba (președinte col. rtr. Eugen Papeș) și a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala Alba (col. rr. Nicolae Panduru), i s-a acordat doamnei Maria Chiorean Diploma de onoare, la împlinirea vârstei de 101 ani, în semn de aleasă prețuire și recunoștință pentru întreaga ei viață trăită în comunitate cu respectarea valorilor și tradițiilor românești.
Bunica Maria a fost foarte emoționată și bucuroasă pentru faptul că a reușit să strângă numeroși invitați în casa ei, exprimându-și mulțumirea pentru aprecierea venită din partea preoților, a administrației locale și a reprezentanților Armatei. Astfel, a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale bogate de care a avut parte de-a lungul vieții, precum și pentru susținerea celor patru copii și nepoți. Să ne trăiești, bunică Maria Chiorean, într-un mulți ani sănătoși!”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum s-a petrecut accidentul din Alba Iulia în urma căruia un minor de 11 ani a ajuns la spital: Traversa strada prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină
Cum s-a petrecut accidentul din Alba Iulia în urma căruia un minor de 11 ani a ajuns la spital: Traversa strada prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină Un minor de 11 ani a ajuns luni seara la spital după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act