FOTO, Industria Galda – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-1), în derby „de Alba! Final nebun, gazdele egalează de la 0-2, cu dubla lui Cioară!!!
Industria Galda a reușit o egalare miraculoasă în confruntarea conjudețenelor, când Cioară a transformat un penalty în prelungiri, amfitrionii revenind de la 0-2 prin dubla rezervei Cioară, care a anulat dubla lui Cocan.
În semn de protest la adresa arbitrilor, gazdele au refuzat să le achite baremul, plătind doar celor doi observatori, și riscă sancțiuni disciplinare din partea FRF! La final, ambele tabere au fost nemulțumite, găldenii de maniera de arbitraj, iar cugirenii pentru că au ratat un succes prețios.
Industria s-a ridicat, și-a revenit din pumni, cu o „remontada” marca Alexandru Cioară și a izbutit o remiză de moral, după un final dramatic, al doilea derby „de Alba” consecutiv încheiat nedecis, regretele fiind de partea cugirenilor care au lăsat impresia că au meciul în mână și controlează ostilitățile.
„Cred că a fost un joc echilibrat, ca posesie, ca număr de ocazii. Am început slab prima repriză, apoi ne-am revenit, dar am luat un gol la ultima fază. Din punctul meu de vedere, am fost pe linie, cred că a fost ofsaid. Arbitrul asistent a fost MVP-ul jocului, ne-a mai anulat un gol. Meritam acest egal, după aspectul întâlnirii. Alecu Cioară este un jucător important pentru Galda, iar prin evoluțiile sale sperăm să ne ajute să câștigăm și noi un meci la Liga 3„, a spus Doru Oancea.
Metalurgistul Cugir a pierdut două puncte, la ultima fază, în derby-ul “de Alba” de la Galda de Jos, scor 2-2 (1-0), dubla lui Cocan (45, 57) părând, la un moment dat, decisivă în economia disputei. Fotbalistul cugirean a marcat pentru a doua etapă la rând, însă nu a fost suficient pentru o victorie ce se prefigura la un moment dat, iar „roș-albaștrii” bifează al 4-lea meci la rând fără succes.
Nou-promovata a remontat spectaculos într-un final nebun, un moment cheie al primului mitan fiind transversala lui Frențiu când scorul era alb, peste Industria trecând al 7-lea val din eșalonul terț fără a cunoaște gustul succesului. Meciul s-a încins după reușita nou-intratului Cioară, care a reușit apoi să egaleze la ultima fază, din punctul cu var. Perjeriu (90+2) a evitat egalarea la reluarea cu capul trimisă de Stănilă (portarul Cătălin Suciu era în careul advers), dar la faza următoare s-a dictat penalty-ul egalizator.
„Sunt dezamăgit, a nu știu câta oară pierdem puncte după ce avem 2-0. Mi-e și teamă când conducem cu acest scor. Păcat de efortul făcut timp de 95 de minute, să ratăm victoria de asemenea manieră. Nu deschid eu subiectul de arbitraj. Avem acum acasă un meci cât o finală, trebuie neaparat să-l câștigăm pentru a rămâne în luptă pentru play-off”, a punctat Lucian Itu.
*0-1, MIN. 45: COCAN, lansat în adâncime, amfitrionii au acuzat ofsaid de Dohotariu, finalizează pe lângă portar.
*0-2. MIN. 57: COCAN înscrie din apropiere după ce Suciu a respins în 3 rânduri șuturile adverse!
*1-2, MIN. 70: CIOARĂ, șut de la marginea careului, deviat, care l-a păcălit pe Perjeriu
*2-2, MIN. 90+3: CIOARĂ, din penalty, faultat Frențiu de Dohotariu
Giorgiu (52) nu poate trimite spre poartă centrarea lui An. David. Suciu intervine salutar (54) la devierea lui Cocan
Ocazie mare a oaspeților: Tăban reluare peste poarta goală, după un șut Cocan respins de Căt. Suciu (7). În replică, An. David (8) a tras din unghi peste transversală. Șut Baghiu de la 30 metri, prins de Perjeriu (37). „Torpilă” Frențiu, de la 25 de metri, în transversală (40)! În tribune, aproximativ 150 de spectatori.Cugirenii și-au mai rezolvat din problemele de lot, L. Itu este rezervă, iar în premieră în acest sezon evoluează Cîrloanță în ofensivă.
Industria: Căt. Suciu – Juncan (87, Căt. Ivașcu), Grosu, Potopea/ cpt, Frențiu – Giorgiu (62, B. Popescu), Oniche, Circov (62, Cioară), Baghiu – Stănilă, An. David (62, S. Mureșan); rezerve Kelachukwu, Oneț, Ad. Matei, Dodoc, Grecu. Antrenor Doru Oancea.
Metalurgistul: Perjeriu – Dohotariu, S. Itu, V. Popa, Vitinha/ cpt – Tăban (77, Șaucă), Udrea, P. Păcurar, Cocan – Cîrloanță (85, Selagea), Bura (46, Gh. Hăprianu); rezerve Csapo, Kiraly, Șuteu, M. Neagu, L. Itu, R. Păcurar. Antrenor Ion Ilie.
Arbitri Cl. Matiș (Timișoara), C. Cimponeriu (Lugoj), P. Sandu (Timișoara) Observatori D. Ciocănea (Sibiu), I. Somolyak (Odorheiu Secuiesc)
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan