Statele europene vor putea fi obligate să preia solicitanții de azil! Ce presupune pactul pe migrație
Statele europene vor putea fi obligate să preia solicitanții de azil! Ce presupune pactul pe migrație
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord privind migrația și azilul, a anunțat președinția spaniolă, miercuri, potrivit Reuters.
„Ambasadorii UE au ajuns la un acord privind reglementarea care abordează situațiile de criză și forța majoră în domeniul migrației și azilului”, a declarat Președinția Spaniolă a UE într-o postare pe rețaua X, anterior cunoscută sub numele de Twitter.
Comisia Europeană a anunțat, cu doar câteva ore mai devreme de anunțarea deciziei, că UE se află „pe ultima sută de metri” pentru a reforma politica de migrație și a cerut statelor membre și parlamentarilor să dea undă verde noului pact privind migrația și azilul.
În timpul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, Franța, vicepreședintele Comisiei UE responsabil cu pactul privind migrația și azilul, Margaritis Schinas, a subliniat că „istoria ne privește”.
El i-a îndemnat pe europarlamentari să aprobe noul pact înainte de alegerile parlamentare europene din anul viitor.
Dacă UE nu reușește să se pună de acord cu privire la reforma care a fost pregătită începând din 2016, „vom alimenta afirmațiile false făcute de inamicii democrației, de dezinformarea rusă că Europa nu este capabilă să gestioneze migrația”, a subliniat Schinas.
Potrivit comisarului UE, lacunele din politica de migrație a blocului sunt „probabil cel mai mare factor de atracție” pentru traficanții de persoane și migrația neregulată.
El a mai afirmat că UE plătește prețul absenței unei politici UE unificate, deoarece reacționează „la evenimente diferite pe baza unor instrumente ad hoc și într-un mediu regulamentar fragmentat.”
Ce presupune pactul pe migrație
Pachetul legal, printre altele, instituie o procedură comună la frontierele UE cu o verificare rapidă pentru a stabili dacă un migrant ar fi eligibil pentru protecție internațională înainte de a intra în bloc și accelerează procedurile de repatriere pentru cei ale căror cereri sunt respinse.
De asemenea, impune solidaritatea obligatorie, cerând statelor membre ale UE să preia solicitanții de azil în cazul în care un stat membru al UE se confruntă cu o presiune migratorie prea mare.
Pactul se concentrează, de asemenea, pe stabilirea de parteneriate cu țările de origine și de tranzit.
Ambasadorii UE au discutat miercuri așa-numitele „măsuri de criză,” care constituie cea mai controversată parte a pachetului.
Se aștepta ca statele membre ale UE să ajungă la un acord săptămâna trecută, dar mișcarea a eșuat din cauza disputei dintre Germania și Italia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan