FOTO| Friendship Challenge 2023 la Alba Iulia! Peste 350 de tineri au rezolvat mai bine de 150 de provocări la a cincea ediție a competiției
Duminică, 17 septembrie, începând cu orele 13:00, s-a desfășurat în Cetatea Alba Carolina, a cincea ediție a evenimentului Friendship Challenge, ediția 2023.
Timp de peste trei ore, peste 350 de participanți, constituiți în echipe de câte 6 membri, au avut de rezolvat mai bine de 150 de provocări, în vederea acumulării de puncte, ca urmare e experimentării unor situații inedite și în condiții deosebite.
Echipele participante au fost construite în jurul liderului de echipă care a avut sarcina de a găsi 5 prieteni în vederea participării și mai ales, responsabilitatea de a menține echipa unită din momentul înscrierii și până la finalul competiției.
Cele 60 de echipe, care au acceptat provocarea participării, au avut de rezolvat diferite sarcini care au presupus interacțiunea la superlativ cu monumente istorice, personalități locale, turiști din alte țări, rezprezentanți ai cultelor, cadre medicale, cadre didactice, membrii ai familiei și chiar animale de companie.
Printre sarcinile de rezolvat, s-au numărat și câteva provocări care au avut scopul sensibilizării și conștientizării populației și a participanților cu privire la importanța donării de sânge. Astfel, au fost căutate persoane care au doant sânge, persoane cu grupă rară de sânge și au fost împărțite pliante, în favoarea încurajării donării de sânge. Această activitate a fost desfășurată ca parte a proiectului ,,E-viață”, nr. proiect 2022-3-RO01-ESC30-SOL-000100422, finanțat prin Corpul European de Solidaritate.
Mulțumim tuturor participanților implicați, comunității albaiuliene pentru cooperare și sprijinul acordat tinerilor în rezolvarea provocărilor și celor peste 80 de voluntari prezenți care au încercat să dea tot ce au putut pentru a oferi o experiență frumoasă participanților.
Acest eveniment a fost posibil printr-o serie de parteneriate și colaborări cu instituțiile locale, reprezentanți HORECA, organizații de voluntariat și firme albaiuliene care au dat mâna pentru a construi această experiență energizantă și formativă. Sponsori și colaboratori: Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia , Inspectoratul Județean de Poliție Alba, Crucea Roșie Română Filiala Alba, STP Alba, Corpul European de Solidaritate, DC Entertainment, Andrei Suciu fotography, Optim MN Market, , AON Imobiliare , Inspire Cinema Alba Iulia, Pizzano Alba, Bosfor Kebab Alba, Voluntari de Alba, Radio Reîntregirea, Ziarul Unirea, Alba 24, Urbea Mea, PRO Alba, Leo Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
54 de șoferi testați de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 30.000 de lei
54 de șoferi testați de polițiștii din Alba pentru alcool și droguri, prin intermediul aplicației eDAC: Amenzi de peste 30.000 de lei În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum o zi
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 3 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului