Lista inițială cu școlile din ALBA care sunt eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, publicată de Minister
Lista inițială cu școlile din ALBA care sunt eligibile în programul de combatere a abandonului școlar, publicată de Minister
Listele cu școlile eligibile în programul național de combatere a abandonului școlar, runda a II-a (PNRAS II) au fost publicate de Ministerul Educației, cu o lună și jumătate întârziere.
Edupedu.ro a scris pe 23 august despre faptul că trecuseră 3 săptămâni și instituția nu respectase propriul termen stabilit prin ordin de ministru. Conform listei, sunt 640 de școli acceptate în program în această etapă.
CLICK PENTRU: Lista școlilor din Alba din prima etapă de selecție din a doua rundă a PNRAS
Puțin peste 50 de școli din cele 693 care au aplicat pentru granturi de câte 300.000 de euro nu au fost acceptate în program pentru că nu s-au încadrat în indicatorii ceruți în acest proiect. „Unitatea de învățământ nu are vulnerabilitate medie sau ridicată, raportat la anul școlar 2021-2022”, scrie în dreptul mai multor școli respinse.
Lista publicată joi, 14 septembrie, corespunde listei care ar fi trebuit să se publice pe 31 iulie, în urmă cu o lună și jumătate, conform calendarului de apel. Același calendar prevedea de pe 1 până pe 21 august, timp de trei săptămâni, desfășurarea etapei a II-a, depunerea și soluționarea contestațiilor și publicarea listei de la a II-a etapă de selecție. Nu este clar care sunt următorii pași în prezent, pentru că Ministerul Educației nu a făcut public noul calendar după ce l-a decalat fără să anunțe public pe cel oficial din OME 5.040.
Singura precizare a instituției care nu și-a respectat propriul termen de pe site-ul dedicat programului este: „Conform documentelor de apel, solicitanții proiectelor pot depune/trimite contestații la adresa de e-mail [email protected] în termen de 2 zile lucrătoare de la data publicării listei (n. red. a fost publicată joi, 14 septembrie)”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alegeri prezidențiale 2024, turul I – Apar primele REZULTATE de tip exit-poll: Care candidați ocupă primele poziții
Alegeri prezidențiale 2024, turul I – Apar primele REZULTATE de tip exit-poll: Care candidați ocupă primele poziții Apar primele rezultate din cele patru exit-poll-uri organizate în ziua alegerilor prezidențiale 2024, turul I. Potrivit surselor din cadrul partidelor, există un pluton de patru candidați care încep să se desprindă, lupta majoră fiind pentru poziția a doua. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918