VIDEO| Nicolae Stanciu, gol spectaculos în România – Kosovo 2-0: „Ne aşteaptă două meciuri dificile, nu ne temem de nimeni”
VIDEO| Nicolae Stanciu, gol spectaculos în România – Kosovo 2-0: „Ne aşteaptă două meciuri dificile, nu ne temem de nimeni”
Căpitanul echipei naţionale a României, albaiulianul Nicolae Stanciu, a declarat, marţi, după victoria cu 2-0 în partida cu Kosovo, din preliminariile EURO 2024, în care a marcat primul gol (61), că întreruperea provocată de mesajele cu tentă politică ale suporterilor români i-a scos un pic din ritm pe jucătorii primei reprezentative, dar se bucură totuşi că jocul s-a reluat pe teren şi s-a încheiat cu o victorie. Tot în această confruntare, Andrei Rațiu (fundașul originar din Alba) a pasat decisiv la reușita lui Mihăilă (90+3)
„A fost destul de ciudat pentru că am stat destul de mult timp la vestiare după întrerupere. Şi nu ni se comunica ceva exact, pauza s-a tot prelungit, s-a tot prelungit, dar ne bucurăm că am reuşit să continuăm meciul pe teren cum era normal şi acum ne bucurăm pentru cele 3 puncte. Ne-a scos un pic din ritm acea întrerupere, atât pe noi, cât şi pe ei. Dar era important să fim calmi, pentru că văzusem ce presiuni au făcut ei pe arbitru ca să oprească meciul. Iar aceste lucruri te înfierbântă. Când m-am dus la suporteri le-am spus ce ne transmisese arbitrul, că dacă acel banner nu va fi scos din stadion se va opri meciul definitiv. Fanii mi-au spus că iniţial au fost provocaţi de portarul adversarilor„, a afirmat Stanciu la postul Digisport.
După ce a ratat un penalty la scorul de 0-0 (minutul 61, execuție parată de portarul Muric), mijlocaşul a anunţat că probabil nu va mai fi primul executant al loviturilor de la 11 metri la naţională.
„Din păcate aici, la echipa naţională, nu am un istoric bun la penalty-uri. Dar eram sigur că voi marca golul victoriei şi că nu se va mai întâmpla ca atunci când am ratat cu Muntenegru, în campania pentru Mondial. Acum, vom vedea ce va decide selecţionerul cine să fie primul executant„, a precizat el.
Stanciu susţine că şansele rămân în continuare acelaşi după această etapă. „Şansele sunt la fel, clasamentul e la fel. Ne aşteaptă două meciuri dificile, nu ne temem de nimeni. Trebuie să fim conştienţi că în deplasare cu Belarus va fi greu, chiar dacă ei nu vor juca acasă„, a subliniat fotbalistul.
Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Partida a fost întreruptă de arbitru în minutul 18 pentru mesaje cu tentă politică, precum bannerul ”Basarabia e Romania, Kosovo e Serbia” afişat de un grup de suporteri români. UEFA a anunţat pe site-ul său că meciul a fost ”suspendat din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor”, iar arbitrul a reluat jocul după o pauză de aproximativ 50 de minute.
Articol redactat de Lucian DĂRĂMUȘ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan