Trei străzi din localitatea Băgău vor fi reabilitate: Licitația de peste 3 milioane de lei, lansată în SEAP
Trei străzi din localitatea Băgău vor fi reabilitate: Licitația de peste 3 milioane de lei, lansată în SEAP
Primăria comunei Lopadea Nouă a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru executia unor lucrări în cadrul proiectului „Reabilitare strazi in localitatea Bagau, comuna Lopadea Noua, judetul Alba”. Valoarea totală estimată a contractului este de 3.130.206 lei, fără TVA.
Investiţia ce urmează a fi realizată se află în România, judeţul Alba, comuna Lopadea Nouă, teritoriul intravilan al localităţii Băgău.
Prin obiectivul de investiţii se urmăreşte reabilitarea a trei străzi din localitatea Băgău și se preconizează că se va ocupa o suprafaţă de aproximativ 18.996,00 mp, suprafaţă aparţinând domeniului public al comunei Lopadea Nouă.
Parametri tehnici specifici lucrărilor de drumuri:
– Lungimea totală studiată a străzilor este de 1.790,00 m.
– în profil transversal, având în vedere situaţia existentă din teren şi importanţa străzilor analizate, au fost proiectate elemente geometrice corespunzătoare unor străzi secundare şi principale, respectiv cu una şi două benzi de circulaţie conform “Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţi rurale” (Ordinului Ministerul Transporturilor nr. 50/27.01.1998 publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 138 bis/06.04.1998).
– Viteza de proiectare este de 30 km/h.
– în cazuri izolate pentru evitarea demolărilor de clădiri, mutărilor de instalaţii şi implicit, a expropierilor de terenuri, viteza de proiectare se va reduce pentru rezolvarea unor racordări în plan.
– Străzile se vor amenaja pe traseele existente, între limitele de proprietate.
Varianta constructivă de realizare a investiţiei
Sistemul rutier proiectat pentru realizarea părţii carosabile este următorul:
– 4,0 cm beton asfaltic B.A.16 conform AND 605;
– 6,0 cm anrobat bituminos A.B. 22,4 conform AND 605;
-15,0 cm piatră spartă împănată conform SR EN 13242;
– 25,0 cm balast conform SR EN 13242;
-15,0 cm balast nisipos, strat inferior de fundaţie cu rol antigeliv.
Obiectivele urmărite, respectiv obiectivele tehnice si obiectivele financiare, răspund obiectivului major care il reprezintă imbunatatirea condiţiilor de circulaţie (siguranţa, viteza si confort) existente pe străzile existente pe teritoriul comunei Lopadea Nouă, condiţie necesara pentru dezvoltarea socio-economica a zonei.
Obiective tehnice
- reabilitarea străzilor pentru atingerea capacitatii portante la traficul prognozat pentru perspectiva de 10 ani (conform principiilor de dimensionare existente si a normelor romaneşti in vigoare);
- asfaltarea străzilor prin realizarea unui sistem rutier nou cu o imbracaminte bituminoasa realizata din doua straturi;
- amenajarea curbelor la vitezele de circulaţie propuse astfel incat traficul sa se desfasoare in condiţii de siguranţa si confort;
- preluarea si transportul apelor din zona străzilor către emisarul natural astfel incat apele sa nu mai stagneze pe ampriza acestora si sa producă cedări de terasamente, inundaţii sau disconfort in trafic;
- realizarea aceselor la gospodarii;
- asigurarea siguranţei circulaţiei;
- deservirea unui număr cat mai mare de locuitori;
- reducerea consumului de combustibil;
- reducerea poluării in zona.
Obiective financiare
Din punct de vedere financiar, obiectivul propus presupune identificarea soluţiilor tehnice optime astfel incat sa se ajunga la o valoare de investiţie minima, dar care sa asigure condiţii corespunzătoare de confort si siguranţa in trafic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut
FOTO: Elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor, din Alba Iulia, rezultate excelente la concursul „Sunetul Muzicii” din Sibiu: Ce locuri au obținut La Sibiu, în data de 17 mai, a avut loc concursul „Sunetul Muzicii”, la care elevii Școlii de Folk de la Palatul Copiilor din Alba Iulia au reușit să obțină rezultate […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii