Parcul Custozza – o splendidă exagerare cu scop politic
De o bună bucată de timp suntem martorii jongleriilor politice executate cu măiestrie de domnul Florin Roman şi alţi lideri ai PNL Alba. I-am revăzut recent în mai toată media locală condeiul „exigent”, care a dăruit oraşului o nouă invitaţie „la luptă” şi dovada că singurul lucru care îl animă pe dl Roman este incontestabil numărul mare de instigări „la ura colectivă”. Este dornic mereu să-şi caute aprecierea refuzată de albaiulieni, agresiv, înfometat de autoritate, convins că pălăvrăgitul necontenit îi va încununa cariera de politician. Îl înţelegem şi îl compătimim pentru că ştim că, în cazul lui, doar gargara poate compensa lipsa vocaţiei la un individ revoltat împotriva inacceptabilului destin, acela de om mărunt şi incapabil să formuleze alternative concrete la soluţiile propuse de administraţia locală. Ne tot vorbeşte de problemele oraşului, dar nu ne copleşeşte cu idei de rezolvare a lor. Nu există nimic profund în reticenţa cu care domnul Roman priveşte orice încercare de progres în acest oraş. În schimb există întotdeauna ceva meschin, murdar, fără scrupule în multe din iniţiativele acestui om. Un om care dă din coate să-şi facă loc în existenţa oraşului punând pensionari pe drumuri atunci când legea este de fapt aplicată, un om care iniţiază campanie „verde” pentru a premia un logo şi fără a planta nici măcar un bulb, un fir de iarbă, ce să mai vorbim de copaci, un om care zice (şi manipulează) că datorită lui se întâmplă azi în Alba Iulia proiecte pentru care de fapt Primăria şi Consiliul Local au muncit de mai bine de 3 ani, un om care probabil ar schimba oricând onoarea, consensul pe rivalitate şi conflict, dispus oricând să câştige din pierderile altora. Un maestru al oportunismului cu tot ce are mai urât politicul, gata să se pună de-a curmezişul oricând la ordinele mai marilor…
Citind ultimul său îndemn la „înarmare” te întrebi dacă nu cumva ar fi dispus să îmbrace cămaşa gri a hitlerismului…
Ţinem să-i amintim domnului Roman că un oraş este cu atât mai bogat în reuşite, cu cât proiectele acestuia sunt mai îndrăzneţe. Iar prima condiţie a succesului este curajul de a vrea cu adevărat să faci sau să schimbi ceva. Este adevărat că tensiunea dintre „ce vrem” şi „ce putem” poate pune la încercare încrederea locuitorilor în cazul unor proiecte ambiţioase. Învestiţii precum cele ce se vor derula în următorii ani în Alba Iulia prezintă un decalaj între „start” şi „finalizare”. Este posibil ca în legitimitatea oricărui proiect din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană să se strecoare erori, să apară nemulţumiri pe parcursul execuţiei, iar până la confirmarea succesului să ne confruntăm cu multe ezitări. E firesc. Munca pe un şantier nu este ca cea dintr-o sală de operaţie imaculată, în care orice eroare este refuzată şi nedorită (însă chiar şi acolo inevitabilul se poate produce). De aici până la a afirma că resortul unui proiect finanţat cu bani europeni, aprobat, girat şi controlat de foruri şi autorităţi la nivel naţional şi european este „distrugere” trebuie să ai foarte puţin discernământ. Capitol la care Florin Roman excelează. Oricât ai fi de ispitit ca om politic să combaţi, nu-ţi este permis să ţipi ca din gură de şarpe: „fugiţi că vin buldozerele!!!” (evident în scop electoral şi manipulator). Sau să instigi la „construirea” unei bariere umane sau a unui lanţ uman în calea buldozerelor. Tertipuri vechi şi ieftine folosite ca parte integrantă într-un proiect „colosal” de marketing personal în scop politic. O viziune apocaliptică demnă de scenariul filmului Avatar este cea mai simplă metodă de a discredita munca a sute de oameni (proiectanţi, ingineri, constructori, aleşi locali sau angajaţi ai administraţiei publice locale). Am definit public şi explicit cu diverse ocazii proiectul de reabilitare a centrului istoric, dar nu ne amintim că cel puţin o dată dl Roman să fi participat constructiv la îmbunătăţirea acestui proiect. Nu am spus niciodată că servieta arhitectului conţine adevărul absolut. Suntem conştienţi că „planşa tehnică” executată cu precizie matematică naşte nedumeriri, întrebări sau chiar controverse. Acest fapt ar trebui să nască prilej de dialog, colaborare şi nu o atitudine excesiv dispreţuitoare.
Alba Iulia este poate singurul oraş din România care a avut parte în ultimii ani de cel puţin 18 proiecte de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului istoric însumând milioane de euro. Indiscutabil aceste lucru va stimula în următorii ani dezvoltarea economică a oraşului. Unul dintre aceste proiecte vizează şi centrul istoric şi parcul Custozza.
O parte din rezultatele acestor proiecte sunt deja admirate şi cunoscute de locuitorii oraşului, apreciate de ambasadori străini, oameni de cultură, experţi în arhitectură, restaurare sau urbanism, dar şi de turiştii romani şi străini care ne vizitează în număr tot mai mare. Citiţi domnule Roman opinia despre Alba Iulia şi investiţiile primăriei din cetate aparţinând d-lui ambasador Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii în România. O găsiţi pe blogul personal.
Proximitatea istoriei ne motivează să scoatem la iveală bogăţiile acestui oraş, plin de semnificaţii pentru locuitorii lui şi pentru toţi românii. Dorim să reconstituim conexiuni şi dovezi pierdute într-un trecut greu de recuperat. Întreaga cetate este o carte de identitate care le spune oamenilor că aparţin acestor locuri cărora li se pot asocia momente importante din istoria acestei ţări. Toate aceste transformări nu vor putea fi integrate cu uşurinţă. Iar parcul Custozza este o dovadă clară. Chiar înlăturând imaginea piaţetei care a existat cu mult timp în urma acolo o să înţelegem că anumite lucrări nu pot fi evitate. Există arbori ai căror rădăcini au penetrat suprafaţa destinată pietonalului, iar pentru multe dintre clădirile impunătoare din acea zonă vechimea acestora şi starea avansată de degradare constituie un real pericol. Ce părere aveţi d-le Roman dacă o furtună precum cele din vara anului trecut va doborî un arbore peste Sala Unirii sau Clădirea Universităţii? Sau pur şi simplu peste o maşină sau Doamne fereşte un om? Dincolo de aceste evidenţe proiectul ia în calcul o perspectivă generoasă a zonelor verzi, atât în interiorul cetăţii, cât şi în zona de şanţuri, îmbogăţind zestrea Cetăţii cu câteva hectare de zone verzi şi sute de copaci noi. În plus orice detaliu legat de amenajarea viitoarei piaţete este perfectibil în raport cu sugestiile cetăţenilor şi gradul de acceptare al acestora. Pentru cei interesaţi de derularea lui primăria pune la dispoziţie toată documentaţia aflată la sediul din Calea Moţilor nr. 5A. Nu se poate să se ajungă la desăvârşirea acestui proiect fără a lua în calcul opinia publică.
Toţi cei responsabili de implementarea acestui proiect sunt aici pentru asta.
Viitoarea destinaţie a Piaţetei Custozza nu este cu nimic mai aparte decât cea a piaţetelor din întreaga lume. Îi sugerăm domnului Roman să caute zone de reper în acest sens pornind chiar de la Piaţa Sfatului din Sibiu. Noi suntem convinşi că dialogul aplicat este cel care va soluţiona orice neajuns şi nu principiul cine nu e cu noi e împotriva noastră. Mesajele extreme, încercarea de a convinge că ceea ce faci îţi este dictat de conştiinţă şi nu de politic sunt un veritabil eşec. (Un grup de oameni care muncesc pentru oraş)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO| Drapelul național, arborat înainte de 1 Decembrie 2024, pe catargul din Piața Tricolorului, la Alba Iulia: Ceremonie solemnă dedicată Zilei Naționale
Drapelul național, arborat înainte de 1 Decembrie 2024, pe catargul din Piața Tricolorului, la Alba Iulia: Ceremonie solemnă dedicată Zilei Naționale În cadrul unui eveniment solemn dedicat Zilei Naționale a României, drapelul naţional, simbol al luptei poporului român pentru libertate, a fost arborat sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Alba Iulia. Ceremonia de arborare pe catarg […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei 2024
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2024. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2024. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Actualitateacum 22 de ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2024: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei