Aiudeanul Bogdan Andone, amical cu Napoli și transfer de marcă: francezul Valbuena
Antrenorul aiudean Bogdan Andone pregătește viitorul sezon la cârma formației cipriote Apollon Limassol printr-un cantonament în Slovacia. Antrenorul din Alba în vârstă de 48 de ani a a preluat Apollon în februarie, a terminat pe poziția a 5-a și a semnat prelungirea contractului pentru încă doi ani.
Apollon a disputat deja două jocuri de verificare, 5-0 cu Inter Bratislava și 1-1 cu Al Wasl (Emiratele Arabe Unite), mai are un joc test cu Pafos, în 6 august, iar apoi, în 11 august amicalul de lux cu Napoli, campioana Italiei, pe „Teofilo Patini” din Castel di Sangro. Un joc prevăzut cu o săptămână înaintea startului sezonului, în 19 august, pe teren propriu, cu Othellos Athienou.
În acelașt timp, Apollon a parafat un contract valabil un sezon cu Mathieu Valbuena, fostul internațional francez care în ultimele 4 sezoane a evoluat la Olympiakos Pireu. Clubul din Cipru a dezvăluit că cele două părți au ajuns la un acord verbal, dar după efectuarea vizitei medicale mijlocașul va zbura în Slovacia, unde Apollon Limassol își desfășoară cantonamentul de vară. Conform digisport.ro Valbuena are în palmares 10 trofee colective: 6 cu Marseille și 4 cu Olympiacos. De asemenea, mijlocașul ofensiv a adunat 52 de prezențe pentru selecționata Franței. În total, de-a lungul carierei sale, Valbuena se poate lăuda cu 669 de meciuri, 86 de goluri și 156 assist-uri. A jucat pentru Marseille, Dinamo Moscova, Lyon, Fenerbahce și Olympiacos.
Foto: Apollon Limassol
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan