FOTO, VIDEO| Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu-Sebeș: Un tânăr de 23 de ani a DECEDAT după impactul dintre două tiruri
Un accident MORTAL a avut loc marți dimineața în jurul orei 6.00 pe autostrada A1, sensul Sibiu-Sebeș. Un tânăr de 23 de ani a DECEDAT după impactul dintre două tiruri.
Polițiștii BPA A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit la un accident rutier deosebit de grav, produs pe A1, la km. 268, pe sensul Sibiu – Sebeș. Este vorba despre o coliziune între două două tiruri de transport colete, unul condus de către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din jud. Ialomița și unul condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din jud. Cluj.
La fața locului a intervenit și ISU Sibiu de urgență cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere.
Unul dintre șoferi, a avut nevoie de descarcerare, acesta fiind inconștient și încarcerat. Din nefericire, bărbatul de 23 de ani prezenta leziuni incompatibile cu viața medicul declarând decesul acestuia.
Celălalt șofer în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost evaluat medical la fața locului, refuzând transportul la spital.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei exacte care a dus la producerea acestui eveniment.
Traficul este blocat total pe sensul Sibiu – Sebeș, deviat de la km. 254 (ieșire aeroport) la 270 (intrare Săliște) pe DN 1.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă”
Gest de umanitate la Alba Iulia: Recipiente cu apă pentru animalele străzii, amplasate de o femeie în fața magazinului unde lucrează. ”Și ele sunt suflete și au nevoie de apă” Și animalele suferă cumplit în perioada de caniculă și nu sunt afectate de temperatuirle sufocante de afară, nu doar oamenii. Pe Bulevardul Transilvaniei din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari