Rețea de traficanți de droguri din Alba și Cluj, „profit” de zeci de mii de euro cu canabis adus din Spania și contabilitatea ținută pe caiet
Rețea de traficanți de droguri din Alba și Cluj, „profit” de zeci de mii de euro cu canabis adus din Spania și contabilitatea ținută pe caiet
Cazul celor șase bărbați din județele Cluj și Alba, care au constituit un grup infracțional organizat specializat în vânzarea de canabis a ajuns la final, cel puțin pentru cinci dintre aceștia, cărora Curtea de Apel Alba Iulia le-a respins apelurile.
Magistrații au admis apelul formulat de către DIICOT și de P.C, inculpatul care a primit cea mai mică pedeapsă la prima instanță și a dispus rejudecarea cauzei exclusiv cu privire la inculpatul P.C.
În data de 20 februarie 2023, magistrații au dat o primă hotărâre în dosar. Cea mai mare pedeapsă a fost de 4 ani de închisoare cu executare a fost primită de O. H, liderul grupării. Patru dintre traficanți (G. F., L. V., G. M. și E. M.) au primit pedepse între 2 ani și 4 luni și 2 ani și 5 luni de închisoare cu executare, iar al șaselea (P. C.) a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare. Judecătorii au mai confiscat cantitățile de droguri descoperite la percheziții.
Unul singur a primit pedeapsă cu suspendare, ceilalți fiind condamnați cu executare. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019 – 2021, au constituit un grup infracțional organizat cu scopul introducerii în țară și apoi comercializării drogurilor pe piața neagră.
Unul dintre membrii grupării se ocupa de distribuția drogurilor din Spania către România, prin intermediul unor societăți de coletărie. Marfa trimisă era preluată și vândută consumatorilor de către ceilalți cinci bărbați. Mai precis, coletele în care erau disimulate mari cantități de canabis erau ridicate de la firme de curierat din Cluj-Napoca și Sebeș.
După ridicare, drogurile erau verificate, cântărite și împărțite între membrii grupului, conform instrucțiunilor date de furnizorul canabisului, apoi erau plasate pe piață.
Banii obținuți din vânzarea drogurilor erau contabilizați, în principiu, de către un alt membru al grupării, acesta având și rolul de a-i colecta și de a-i trimite, conform înțelegerii, liderului aflat în Spania. Cel mai probabil, au fost vândute în acest fel, zeci de kilograme de canabis cu o valoare totală de sute de mii de lei.
Contabilitate pe caiet
Mare parte dintre clienți și consumatori erau tineri între 18 și 21 de ani. Membrii grupării comunicat prin intermediul unor aplicații mobile precum KIK, Telegram sau WhatsApp, iar în urma perchezițiilor informatice, criminaliștii au descoperit zeci de mesaje între aceștia. Au mai fost recuperate din telefoanele acestora și poze în care se vedeau cantități mari de droguri și chiar a fost descoperită și contabilitatea cu cantitățile de droguri trimise și banii obținuți din vânzare.
„Remarcăm în acest sens conversațiile purtate prin intermediul aplicației KIK în cuprinsul cărora apar capturi de ecran cu calcule în lei sau euro legate de marfa primită din Spania care era împărțită între membrii grupului, discuții legate de modul de împărțire a drogurilor trimise calcule legate de calitatea drogurilor primite, poze cu pungile cu marfă care urmează a fi împărțită”, se arată în motivarea instanței de judecată, disponibilă pe rejust.ro.
Calculele se refereau la sume mari cuantificate în mii sau zeci de mii de euro. „Fotografiile care sunt trimise în conversațiile dintre ei surprind cantități mari de droguri ambalate în pungi. În urma aceleiași percheziții informatice a fost identificat un număr mare de conversații efectuate prin intermediul mai multor aplicații, majoritare fiind conversațiile prin rețeaua WhatsApp”, au mai precizat judecătorii în motivarea instanței.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Denis Sărătean, performanță deosebită la olimpiada de istorie: Elevul de la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud a obținut mențiune la etapa națională
Denis Sărătean, performanță deosebită la olimpiada de istorie: Elevul de la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud a obținut mențiune la etapa națională Denis Sărătean este elev la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” din Aiud, în clasa a IX-a C și a reprezentat cu mândrie școala la olimpiada de istorie. Citește și: Paul Toader, de la Liceul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul din anul acesta
-
Opinii - Comentariiacum o zi
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Ce este bine să faci în această zi ca să ai noroc tot anul şi ce activităţi NU trebuie făcute
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
„JOIA REA” din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci astăzi în JOIA ALBĂ