Inspectorul de la DGFP Alba, Florin Gabriel Mihăilescu acuzat că a primit mită un apartament, arestat pentru 29 de zile
Florin Gabriel Mihăilescu, inspector la DGFP Alba cu atribuţii de control, reţinut luni de procurorii DNA Alba Iulia sub acuzaţia de luare de mită, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile de la magistraţii Tribunalului Alba. Inculpatul a declarat deja recurs la măsura arestării, soluţionarea revenind Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2009, inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel, în calitatea sa de funcționar cu atribuții de control la D.G.F.P. Alba, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale un apartament în valoare de 20.000 euro amplasat într-un complex de locuințe construit de această firmă în municipiul Cluj Napoca. Apartamentul a fost primit pentru ca inculpatul să faciliteze efectuarea controlului în vederea rambursării taxei pe valoarea adăugată către firma respectivă și pentru achitarea efectivă a sumei de 438.583 lei cu titlu de TVA.
Potrivit ultimei declaraţii de avere Florin Gabriel Mihăilescu are datorii la bănci în valoare de 70.000 euro şi 40.000 lei. Tot aici inspectorul DGFP menţionează un avans de 35.000 euro plătit firmei S.C. Tobias Invest SRL Alba Iulia pentru un apartament.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan