Viaţa petrecută în proximitatea spaţiilor verzi îi întinereşte pe oameni cu doi ani şi jumătate. STUDIU
Viaţa petrecută în proximitatea spaţiilor verzi îi întinereşte pe oameni cu doi ani şi jumătate. STUDIU
Parcurile și spațiile verzi urbane nu numai că contribuie în mod incontestabil la reducerea temperaturii și la conservarea biodiversității, dar și au un rol esențial în încetinirea procesului de îmbătrânire celulară.
Potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Science Advances, persoanele care locuiesc în proximitatea unor „insule de verdeaţă” sunt, în medie, mai tinere decât celelalte din punct de vedere biologic cu doi ani şi jumătate, informează AFP.
„Viaţa petrecută în proximitatea mai multor spaţii verzi poate să vă ajute să fiţi mai tineri decât vârsta voastră adevărată”, a explicat Kyeezu Kim, autoarea principală a studiului, înscrisă la studii postdoctorale la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Northwestern din statul american Illinois.
„Credem că descoperirile noastre au implicaţii importante pentru planificarea urbană în materie de expansiune a infrastructurii verzi, pentru a promova sănătatea publică şi pentru a reduce disparităţile în materie de sănătate”, a adăugat ea.
O legătură fusese deja stabilită între expunerea la spaţiile verzi şi o mai bună sănătate cardiovasculară, precum şi cu rate de mortalitate mai scăzute.
Cercetătorii estimează că activitatea fizică şi interacţiunile sociale asociate cu frecventarea parcurilor joacă un anumit rol în această constatare. Însă faptul că parcurile în sine încetinesc îmbătrânirea celulară nu fusese clarificat până acum.
Echipa care a realizat studiul publicat miercuri a examinat modificările chimice ale ADN-ului, un proces cunoscut sub numele de „metilare”.
Studii precedente au arătat că „ceasurile epigenetice” bazate pe metilarea ADN-ului pot să prezică probleme de sănătate, precum maladiile cardiovasculare, cancerul şi alterarea funcţiilor cognitive, şi să reprezinte o modalitate mai precisă de măsurare a vârstei decât anii calendaristici.
Disparităţi ale beneficiilor
Noul studiu a monitorizat peste 900 de persoane – albe şi de culoare – din patru oraşe americane (Birmingham, Chicago, Minneapolis şi Oakland) într-un interval de 20 de ani, din 1986 până în 2006.
Cu ajutorul unor imagini satelitare, cercetătorii au măsurat distanţele dintre adresele participanţilor şi zonele ocupate de parcuri, studiind totodată eşantioane sangvine prelevate în al 15-lea an, apoi în al 20-lea an al studiului, pentru a determina vârstele lor biologice.
Autorii studiului au construit apoi modele ştiinţifice pentru a evalua rezultatele şi au ţinut cont de o serie de variabile care ar fi putut să le afecteze, precum educaţia, veniturile şi fumatul.
Astfel, ei au constatat că persoanele ale căror locuinţe erau înconjurate de verdeaţă într-un procent de 30% pe o rază de 5 kilometri erau, în medie, mai tinere din punct de vedere biologic cu 2,5 ani decât persoanele ale căror locuinţe sunt înconjurate de verdeaţă într-un procent de 20%.
Însă beneficiile nu au fost aceleaşi pentru toţi participanţii la studiu.
Persoanele de culoare care trăiesc în proximitatea spaţiilor verzi erau doar cu un an mai tinere decât vârsta lor reală, în timp ce persoanele albe erau cu trei ani mai tinere.
„Alţi factori, precum stresul, calitatea spaţiilor verzi învecinate şi alţi factori sociali, pot afecta importanţa binefacerilor aduse de spaţiile verzi în materie de vârstă biologică”, a explicat Kyeezu Kim, adăugând că aceste disparităţi ar trebui să facă obiectul unor cercetări mai ample.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților