Legea secvenţei temporale

    În editorialul de săptămâna trecută, intitulat „Legea recompensei imediate”,  după cum unii dintre dumneavoastră cred că aţi citit deja, am făcut referire la instalarea noului guvern Ponta şi la generozitatea acestuia, la început de guvernare, prin acordarea imediată a unor creşteri salariale celor din sectorul bugetar, precum şi acordarea eşalonată a sumelor încasate ilegal pesionarilor cu pensii mai mari de 740 de lei, ca impozit CASS, lucru ce, aproape inexplicabil, nu l-au făcut guvernele Boc şi Ungureanu. Pentru o mai bună exemplificare, tot în cadrul acestuia am făcut referire la două legi elaborate de către sociologii britanici, la începutul secolului trecut, după un studiu aprofundat şi îndelungat, în perioada furtunoasei crize din anii 1928 – 1930. Şi dacă în editorialul trecut am vorbit despre „Legea recompensei imediate”, am rămas dator a vă vorbi şi despre cea de-a doua lege elaborată, care este în strânsă legătură cu prima. Este vorba de „Legea secvenţei temporale”. În esenţă despre ce este vorba?
Spuneam că, la prima vedere, pare un lucru bun faptul că Guvernul Ponta a acordat „recompensa imediată” bugetarilor şi pensionarilor, cu toate că pentru acest lucru va fi nevoie mai mult ca sigur de unele împrumuturi financiare externe. Asta deoarece, de la declanşarea crizei, din 2008, atât prin tăierile salariale cât şi prin creşterea TVA de la 19 la 24 la sută şi explozia preţurilor, veniturile românilor au fost pur şi simplu vlăguite, nemaiputând mulţi dintre ei să trăiască nici măcar de azi pe mâine. Numai că pentru susţinerea bugetului statului, necesar în viitor pentru a putea fi sustenabile şi aceste majorări de venituri salariale, precum şi pentru creşterea absolut necesară a veniturilor celor peste 3 milioane de angajaţi din sectorul privat, este nevoie stringentă de măsuri energice de relansare a economiei ţării. Cea de-a doua lege elaborată de sociologii britanici intitulată „Legea secvenţei temporale” spune, în esenţă, că muncitorii, minerii, ca de altfel toţi salariaţii, în timp, dacă sunt restructuraţi iar măsurile de reconversie profesională nu sunt realizate, chiar dacă au încasat salarii compensatorii, ei se întorc din nou la poarta fabricii, a minei, a firmei sau instituţiei la care au lucrat şi cer din nou bani şi locuri de muncă.      După cum s-a putut observa, aşa s-a întâmplat şi la noi, odată cu închiderea minelor, proces început de guvernul Ciorbea, de prin anul 1997, şi care, pe ici pe colo, mai continuă şi azi, lucru care ne-a costat pe noi, pe români, până în prezent, circa 17 miliarde de euro (!), bani aruncaţi în cea mai mare parte pe apa Sâmbetei, pentru salariile compensatorii plătite şi pentru activităţile de conservare a minelor, fară a pune nimic în loc. Nu trebuie să privim mai departe pentru a găsi o similitudine cu cele prezentate decât în judeţul nostru. Închiderea exploatărilor miniere de la Baia de Arieş, Abrud sau Zlatna, dar şi a fabricilor de la Aiud sau Cugir a lăsat pe drumuri mii de oameni, iar acum, din cauză că nu s-au găsit soluţii economice alternative în zonă, aceştia s-au întors la porţile minelor şi fabricilor (unde mai există şi nu au fost demolate şi vândute la fier vechi!)  sau protestează în stradă, cerând locuri de muncă, deoarece nu mai au cu ce să trăiască.
Dat fiind acest trist adevăr, guvernanţii noştri de astăzi nu trebuie să mai repete greşelile predecesorilor, dar mai ales să nu se culce pe lauri doar cu „asigurarea recompensei imediate” românilor. La orizont, aşa cum a subliniat zilele trecute Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, în Europa vine un nou val al crizei. Şi dacă până în prezent, prin mari sacrificii ale poporului român, nu ale politicienilor, tot am reuşit să ne menţinem în picioare, să reducem deficitele şi chiar să avem o creştere economică de 2,5 la sută în anul 2011, cea mai mare din Uniunea Europeană,  prin aşa de mult hulitele de unii reforme şi programe de austeritate promovate îndeosebi de Guvernul Boc, s-ar putea ca în scurt timp să plonjăm cu toţii iarăşi în criză. Aşa încât, Guvernul condus de premierul Victor Ponta trebuie, neapărat,  deopotrivă să ducă la bun sfârşit procesul de reformare a statului, dar şi să dinamizeze unele ramuri ale economiei naţionale precum industria extractivă (mineritul), agricultura şi turismul, pentru a putea creşte simţitor atât PIB-ul ţării, cât şi veniturile şi nivelul de trai ale populaţiei. Şi, bineînţeles, să crească simţitor absorbţia de fonduri europene, numai în acest an fiind vorba despre posibilitatea atragerii pe baza unor proiecte fezabile a unei sume totale de peste 6,5 miliarde de euro!
 Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI