Bugetele programului Casa Verde Fotovoltaice s-au epuizat în doar câteva minute. Precizări ale AFM în urma unor acuzații de fraudă
Bugetele programului Casa Verde Fotovoltaice s-au epuizat în doar câteva minute. Precizări ale AFM în urma unor acuzații de fraudă
Platforma informatică dedicată Programului Casa Verde Fotovoltaice este programată să pornească automat la data și la ora la care încep înscrierile pentru fiecare regiune în parte şi nu există posibilitatea înregistrării în prealabil a unor dosare în baza de date, conform Administraţia Fondului pentru Mediu.
Precizările AFM vin în urma unor acuzații din mediul online privind suspiciuni asupra unor tentative de fraudă prin înscrieri preînregistrate în sistem, după ce fondurile alocate pe regiuni s-au epuizat în câteva minute.
„Proiectarea, dezvoltarea, testarea şi implementarea unui sistem informatic care să permită gestionarea şi simplificarea activităţilor privind înscrierea solicitanţilor au fost realizate exclusiv de angajaţii Administraţiei Fondului pentru Mediu pe o infrastructură de tip cloud, proprietate a unui provider de cloud public, în vederea eficientizării, monitorizării şi realizării de situaţii privind evoluţia programului, pe baza datelor şi rapoartelor existente în cadrul aplicaţiei.
Aplicaţia informatică este programată să pornească automat la datele în care încep înscrierile pentru fiecare regiune, la ora 10:00:00, neexistând posibilitatea înregistrării în prealabil a unor dosare în baza de date. În plus, cloud-ul public folosit permite auditarea tuturor tranzacţiilor la nivel de baze de date, astfel se pot vedea toate operaţiunile efectuate pe acestea.
Folosirea roboţilor de automatizare este interzisă, fiind pregătiţi la nivel de aplicaţie cu o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA de la pasul 4 şi monitorizarea în timp real. De asemenea, se efectuează intern o serie de analize specifice de tip forensic cu scopul de a identifica dacă au fost folosite astfel de programe informatice, după fiecare închidere de sesiune ca urmare a epuizării fondurilor disponibile”, se arată într-un comunicat AFM, transmis vineri.
Potrivit sursei citate, pentru a face faţă volumului istoric de accesări, componentele aplicative ale soluţiei, cât şi serviciile dependente au fost scalate corespunzător şi acoperitor pentru traficul anticipat, fiind folosite 15 platforme virtualizate.
„În momentele de încărcare maximă, resursele de calcul, pentru toate instanţele, au presupus aproximativ 120 vCPU (procesoare virtuale), 480 GB de memorie RAM, cu posibilitatea scalării live la 30 de platforme virtualizate, cu o memorie RAM de 608 GB şi 304 vCPU, dacă situaţia o impunea”, mai precizează AFM.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutoare sociale 2025: Ce beneficii financiare vor fi tăiate sau micșorate, începând de anul viitor
Ajutoare sociale 2025: Ce beneficii financiare vor fi tăiate sau micșorate, începând de anul viitor De la 1 ianuarie 2025, românii nu vor mai beneficia de anumite ajutoare sociale. Beneficiile financiare vor fi eliminate definitiv sau se vor micșora anul viitor. Citește și: Implicațiile creșterii salariului minim, începând de la 1 ianuarie 2025: Majorarea contribuțiilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum o zi
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum o zi
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților